Imaginile dezastrului din Nepal, prin ochii voluntarului Ionuţ Ursu. Copiii primesc îngrijiri printre ruine şi în spitale de campanie
0Drama locuitorilor din Nepal afectaţi de cutremurele de ultimele două luni a impresionat o lume întreagă. Ionuţ Ursu, un tânăr plecat de câteva zile în ţara lovită de calamităţile naturale pune umărul la ajutorarea populaţiei greu încercate.
După câteva zile petrecute în Khatmandu, Ionuţ Ursu (26 de ani), paramedic la Serviciul de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov a intrat într-o echipă care avea misiunea să acorde asistenţă populaţiei dintr-un sat din apropierea capitalei, Thado Koshi Kholam, situat la peste 2500 de metri altitudine.
În această localitate, situată nu departe de Khatmandu, pe 12 mai 2015, Ionuţ a trăit cumplita experienţă a cutremurului de 7,3 grade pe scara Richter produs în acea zi, fenomen care a amplificat drama nepalezilor deja greu încercaţi de seismul din 25 aprilie.
Împreună cu patru medici şi doi asistenţi, tânărul voluntar a acordat primul ajutor copiilor care nu mai ajungeau în spitalele de campanie, printre ruinele caselor prăbuşite.
La începutul acestei săptămâni, Ionuţ Ursu a revenit în capitala Nepalului, pentru a ajuta victimele cutremurului intrenate într-un spital.
„Dragi prieteni, astăzi m-am alăturat unei echipe de medici chirurgi, ajutându-i în cele 4 intervenţii chirurgicale, într-un spital din Kathmandu. Pentru o perioada de timp aici o să-mi ofer priceperea şi asistenţa medicală”, transmitea Ionuţ Ursu pe 18 mai, într-o postare pe facebook.
Pe aceeaşi temă: