Unul dintre cei mai bogaţi ţigani din România, prins când lua mită pentru trei magistraţi. Flagrant delictul, realizat într-o parcare din staţiunea Felix

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ferdinant Stănescu, bulibaşă în comunitatea romilor de la Grajduri, Iaşi, a fost reţinut de către procurorii DNA Oradea, după ce a fost prins luând mită într-o parcare din staţiunea Felix, în numele a trei magistraţi din Iaşi: doi procurori şi un judecător.

Ferdinant Stănescu, important membru al comunităţii de romi Grajduri-Iaşi a fost reţinut de către procurorii DNA Oradea. Comunitatea de romi din care face parte Stănescu este una dintre cele mai bogate şi influente din ţară.

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Oradea au dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale şi reţinerea pentru 24 de ore, începând cu data de 10 decembrie 2015, a suspectului Ferdinant Stănescu, cu privire la săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă.

Potrivit procurorilor anticorupţie, în zilele de 22 şi 25 noiembrie, respectiv  09 decembrie,  Ferdinant Stănescu a pretins de la o persoană, denunţător în cauză, suma de 30.000 de euro, lăsând să se creadă că are influenţă asupra a trei magistraţi din Iaşi, învestiţi cu soluţionarea unei cauze penale în care o rudă a denunţătoarei a fost trimisă în judecată, în stare de arest preventiv.

În schimbul banilor pretinşi, suspectul a afirmat că îi va determina pe magistraţii respectivi să dispună punerea în libertate a persoanei respective. 

“Suspectul susţinea că, fiecare dintre cele trei persoane doi procurori şi un judecător urmau să primească iniţial suma de 5.000 de euro, iar, după punerea în libertate a rudei denunţătorului, încă 5.000 de euro/persoană”, se arată în comunicatul transmis de procurorii DNA Oradea.

La data de 9 decembrie, în parcarea unui hotel din Băile Felix, Stănescu a primit de la denunţător o primă tranşă de 12.000 de euro din suma pretinsă, moment în care s-a procedat la constatarea infracţiunii flagrante.

“Suspectului i s-au adus la cunoştinţă calitatea procesuală şi acuzaţiile, în conformitate cu prevederile art. 307 Cod de procedură penală, urmând să fie prezentat la data de 10 decembrie 2015, Tribunalului Bihor, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile”, se arată în comunicatul transmis de procurorii DNA.

În cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Direcţiei Generale Anticorupţie. 

Facem precizarea că efectuarea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

Va mai recomandam: 

UPDATE Nuntă ţigănească lângă Iaşi. Bulibaşa Ferdinand Stănescu îşi mărită fata FOTO

Oradea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite