Peste 15 milioane de euro, bani europeni, pentru reabilitarea termică a două spitale importante din ţară

Peste 15 milioane de euro, bani europeni, pentru reabilitarea termică a două spitale importante din ţară

Spitalul Judetean din Oradea

Cu o finanţare europeană de peste 15 milioane de euro, Spitalul Judeţean Clinic de Urgenţă (SJCU) şi Spitalul Municipal din municipiul Oradea vor fi reabilitate termic, în următorii doi ani.

Ştiri pe aceeaşi temă

Două proiecte pe POR 2014-2020 au fost câştigate de căte municipalitatea din Oradea: unul pentru Spitalul Municipal "Dr Gavril Curteanu", în valoare de 8 milioane de euro, şi celălalt pentru Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă, de 7,7 milioane de euro.

"Aceste lucrări presupun, pe de o parte, reabilitarea exterioară a corpurilor principale a acestor spitale, într-un sistem diferit decât cel de la blocurile de locuit, deci nu cu polistiren, ci cu vată bazaltică şi cu plăci de fibrociment, clădirile vor arăta impecabil. Geamurile vor fi înlocuite, la fel instalaţiile interioare şi tot ce înseamnă, practic, instalaţii, astfel încât consumul energetic să fie aproape redus spre zero, întrucât pe fiecare spital vor fi montate panouri fotovoltaice. Spitalul Municipal va fi încălzit combinat, în parte cu apă geotermală şi cu pompe de căldură. Iar Spitalul Judeţean va trece pe pompe de căldură, sistemul de termoficare urmând să rămână de rezervă. Practic, vor fi nişte economii foarte mari la termoficare care ne vor permite să suplimentăm cheltuielile pentru medicamente sau pentru alte condiţii necesare", a declarat primarul Ilie Bolojan.

Lucrările la cele două spitale vor cuprinde, pe lângă reabilitarea termică a anvelopei, a instalaţiilor sanitare şi electrice, şi înlocuirea ascensoarelor, a sistemului de aer condiţionat vară/iarnă şi a celui de iluminat.

În următoarele două luni se va face proiectarea, după care se vor organiza procedurile de licitaţie pentru execuţia lucrărilor. Conform contractelor, execuţia se va finaliza în doi ani de la semnarea contractului de finanţare, preconizată pentru luna februarie.

Primarul Ilie Bolojan a mai menţionat şi alte trei proiecte importante cu fonduri europene, tot în domeniul sănătate, la care municipalitatea lucrează în prezent. La Spitalul Judeţean este vorba despre un corp nou de clădire pentru Pediatrie, o nouă clădire pentru Unitatea de Primire Urgenţe şi pentru Laborator şi Sterilizare (în parteneriat cu Ministerul Sănătăţii) şi o altă clădire pentru Ambulatoriul spitalului. Complementar, se va lucra la proiectul unei parcări supraterane la acest spital.
 

citeste totul despre: