FOTO Motocicliştii au încheiat sezonul printr-un marş pe străzile Oradei. Cel mai în vârstă motociclist are 93 de ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Iubitorii cailor putere pe două roţi s-au adunat, în parcarea unui mall din Oradea, pentru a marca încheierea sezonului motociclistic. Printre aceştia s-a aflat şi Nicolae Pele, în vârstă de 96 de ani, cel mai în vârstă motociclist.

Niciun motociclist orădean nu a fost victima vreunui accident mortal în acest sezon motociclistic. Anunţul a fost făcut de către Daniel Todoran, reprezentantul asociaţiei White Wolves, cel care a organizat marşul de încheiere a sezonului motociclistic. a

“Între noi există respect şi raportat la ceea ce am reuşit la evenimentele organizate în acest an putem spune cu mândrie că nu am avut niciun accident cu victimă mortală motociclist, ceea ce considerăm că este o adevărată realizare. Încet, încet i-am învăţat şi pe ceilalţi şoferi să ne respecte în trafic şi promit că vom continua să organizăm evenimente de acest gen încă cel puţin 10 ani”, a afirmat Daniel Todoran, organizatorul evenimentului.

Printre cei peste 300 de iubitori ai cailor putere s-a aflat şi Nicolae Pele, în vârstă de 93 de ani, cel mai în vârstă motociclist.

“La 69 de ani de la eliberarea orasului Oradea, îl avem alături de noi pe cel mai în vârstă  motociclist, Nicolae Pele. Îmi spunea că pe aici era frontul şi el era pe un BMW”, a afirmat Daniel Todoran.

“De la Brad am ajuns până la Praga. Au fost vremuri grele atunci”, a povestit Nicolae Pele.

După ce s-au întâlnit în parcarea Lotus Center motocicliştii au pornit pe traseul: strada Nufărului, Cantemir, Piaţa Independenţei, Bulevardul Magheru, Gara CFR, Bulevardul Ştefan Cel Mare, Transilvaniei, Bulevardul Dacia, Bulevardul Decebal, strada Traian Moşoiu, Parcul 1 Decembrie, Cantemir, Nufărului, Băile Felix după care s-au reîntors în parcarea mall-ului.

Oradea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite