FOTO Francezii investesc în comunităţile de romi din Tinca. Răspunsul romilor: "Dacă voi nu ne vreţi, noi vă vrem"

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Viceprimarii din Lyon au ajuns la Tinca
Viceprimarii din Lyon au ajuns la Tinca

Ar face orice să-i ţină pe romii din Tinca departe de Franţa. Este vorba despre autorităţile din Lyon care în ultimii doi ani au trimis peste 300.000 de euro către comuna bihoreană Tinca. Destinaţia banilor este una precisă: persoanele de etnie romă. Însă banii investiţi de francezi în România nu îi ţin pe romi departe de Franţa. Vin, stau câteva săptămâni sau luni, după care iau din nou drumul Hexagonului.

La fel se întâmplă şi cu comunitatea de romi din localitatea bihoreană Tinca, care numără peste 1.400 de persoane. De doi ani, autorităţile din Lyon investesc aici. Chiar şi aşa romii sunt hotărâţi să se întoarcă în Franţa.

“Dacă ei nu ne vor, noi îi vrem. Noi îi iubim şi le mulţumim pentru tot ce fac pentru noi”, susţin romii din Tinca.

Cei doi viceprimari ai Lyonului au ajuns şi în acest an la Tinca. Întâmpinaţi cu pâine şi sare, dar şi cu tradiţionala palincă, aceştia au vizitat centrul multifuncţional cu grădiniţă şi baie comunală, construcţie pe care au finanţat-o. Le oferă copiilor romi condiţii asemănătoare celor din grădiniţele private. Speră ca aşa să-i ţină pe romi cât mai aproape de copiii lor. “Este o realizare concretă care s-ar putea face la adresa romilor, aşa că vom organiza lucrurile şi pe viitor. De la 1 ianuarie se vor schimba lucrurile pentru România şi Uniunea Europeană. Accesul la piaţa muncii va fi liber pentru toată lumea. După 1 ianuarie va trebui să vă găsiţi de lucru şi să aveţi un salariu şi pe urmă să vă întoarceţi la casele dumneavoastră din România. De aici înainte va trebui să încercaţi să găsiţi de lucru în România, pentru că lucrurile aici trebuie să se rezolve. Se va termina cu ocuparea ilegală a locuinţelor, cu cartierele făcute din cartoane. Soluţionarea problemelor va fi aici. Am avut încredere în dumneavoastră, dumneavoastră aţi avut încredere în noi, de aici înainte problemele trebuie să se rezolve cu primăria Tinca”, le-a transmis Olivier Brachet, vicepreşedintele regiunii Grand Lyon, romilor din Tinca.

Centru multifuncţional la standarde europene

În noul centru de la Tinca, romii au la dispoziţie o baie comunală, maşini de spălat şi o grădiniţă. Totodată, adulţii vor fi consiliaţi cum să-şi găsească un loc de muncă şi cum să îşi educe copiii.

“Centrul se adresează tinerilor între 0-6 ani pentru ca integrarea lor în societate să fie cât mai uşoară. Suntem deschişi să continuăm colaborarea pentru că şi din partea noastră şi din partea lor există seriozitate. Nu pot să le spun romilor din Tinca să stea sau să plece din localitate, noi căutăm condiţii la fel ca şi pentru toţi locuitorii noştri, dar decizia de a pleca e a lor. România este membră a Uniunii Europene şi au dreptul la liberă circulaţie”, a precizat Teodor Coste, primarul comunei Tinca.

Copiii vor primi şi o masă caldă, în timp ce primăria s-a angajat să contribuie, în fiecare an, cu 10 mii de euro la finanţarea centrului.

Expulzarea este o metodă, dar nu o soluţie

Oficialii francezi consideră că soluţia este integrarea romilor în societate, indiferent că e vorba despre Franţa sau România.

“Prioritatea noastră este ca romii să se poată integra cât mai bine în localităţile şi în ţara lor. Ştim că acest lucru nu se va petrece de pe o zi pe alta. Nu avem cum să oprim migrarea lor în Franţa, deoarece atât România, cât şi Franţa sunt două state membre ale Uniunii Europene, două state democratice. Nu putem continua să avem o populaţie care trăieşte în condiţii sanitare de neaceptat. Expulzarea este o metodă, dar e nevoie de proiecte de integrare în Franţa şi România”, crede Hubert Julien-Laferriere – vicepreşedintele regiunii Grand Lyon.

Romilor le place Lyon-ul

Dar romii par să îşi dorească mai degrabă să se integreze în Franţa, decât la ei acasă.

“Noi îi iubim pe francezi şi le mulţumim că ne ajută. Aici, în România nu avem din ce să ne câştigăm banii, de aceea plecăm în Franţa. Mai cerşim, mai muncim ce putem. Important este să aducem bani acasă. Acolo facem 600-700 de euro pe lună. Unde câştigăm noi atâta în România? Mă întorc de fiecare dată cu plăcere în Franţa şi nu am să renunţ să nu mai merg”, ne-a mărturisit Mariana, în vârstă de 55 de ani.

Dacă anul trecut în fiecare casă din Tinca, fie că era o cocioabă, fie una mai rasarită, nu exista electricitate, din această primăvară lucrurile s-au schimbat. Astfel, pe banii francezilor lumina a venit şi în colonia de romi din Tinca.

În Lyon s-au stabilit, în ultimii ani, mii de romi proveniţi din România. Statisticile anului trecut arătau că 60% dintre romii din Lyon erau originari din Tinca. Guvernul francez a pus la punct un program prin care mii de ţigani au fost convinşi, în ultimii patru ani, să părăsească Hexagonul, în schimbul unei sume de 300 de euro de persoană.

Oradea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite