FOTO Cum ajung bijuterii pe patru roţi rable pe care nimeni nu mai dă doi bani. Proiectul inimos al unui român din Bihor
0Un bihorean, fost proprietar de parc pentru dezmembrări auto, pregăteşte primul atelier pentru restaurarea maşinilor rare, o construcţie pe două niveluri, cu peroane pe care va etala şase dintre cele 60 de maşini de colecţie pe care le-a strâns de-a lungul anilor, majoritatea restaurate deja şi în perfectă stare de funcţionare.
Gheorghe Tripa este din Chişirid, un mic sat din comuna Nojorid, judeţul Bihor, şi a prins microbul maşinilor de mic copil. Pasiunea l-a condus, în adolescenţă, la liceul pentru mecanici şi şoferi profesionişti din Ştei, unde a ales specializarea în mecanică auto.
După absolvire, bihoreanul a avut prima slujbă la baza IRTA (Întreprinderea Română de Transporturi Auto) Călători, iar Revoluţia l-a prins şofer pe o basculantă de 20 de tone pe care a abandonat-o imediat, ca să plece în Occident. Voia să facă bani, desigur în primul rând ca să-şi cumpere maşină, un autoturism de serie mică, asemenea celor pe care până atunci le văzuse doar în filme şi prin revistele din Vest.
De pe tractor, la propria afacere
Bihoreanul a ales să plece în Italia şi s-a oprit la Florenţa, dar singura slujbă pe care şi-a găsit-o a fost de şofer pe un tractor agricol. N-a reuşit să câştige cât să-şi ia o maşină, dar a strâns destul ca să poată să viziteze, un alt vis pe care, în acest fel, a reuşit să şi-l împlinească.
„Să umbli prin lume îţi lărgeşte orizontul, vezi lucruri, îţi vin idei. Pe vremea aia nici nu era aşa mare aglomeraţie. Eu am plecat de la început, când la Florenţa eram trei-patru români, ne vedeam duminica la biserică. Acuma-s un milion în toată Italia“, povesteşte el.
Dar Ghiţă nu a prins rădăcini în Italia. După doi ani, s-a întors acasă, iar în 1994 şi-a pornit prima afacere. Aducea maşini second hand din străinătate, pe care le revindea în Oradea şi, în paralel, a amenajat un parc de dezmembrări auto între Oradea şi Nojorid, al doilea din judeţ.
Rable cu profit
Bihoreanul a mizat pe faptul că, odată cu deschiderea graniţelor, românii se vor înghesui să-şi schimbe Daciile cu maşini străine care, la rândul lor, vor avea nevoie de piese. Şi a avut dreptate.
„Am văzut şi dincolo astfel de parcuri. Mi-am dat seama că, odată cu înmulţirea maşinilor străine, va fi nevoie de piese de schimb“, explică Ghiţă spunând că cel mai bine s-au vândut Golfurile, şi ca maşini, şi pentru piese. În primii doi ani, a făcut un profit uriaş pentru acea vreme, de 30.000 de mărci germane, având clienţi numeroşi. Unul dintre clienţii fideli a fost, de exemplu, marele taragotist Dumitru Fărcaş, cu care a legat şi o trainică prietenie.
„Avea un Golf II roşu, pe care multă vreme după ce s-au băgat numere de înmatriculare noi, cu litere, l-a lăsat tot cu cele vechi. Avea număr mic, 1-CJ-200 şi ceva. Mă şi mir că nu-l oprea Poliţia. De multe ori, în drum de la Cluj la Timişoara, unde avea o fată studentă, oprea şi la mine. Câte cântări şi petreceri au fost aşa, spontane, la California...“, povesteşte Ghiţă, California fiind numele unui vechi restaurant din centrul comunei Nojorid, cândva foarte căutat şi de orădeni.
Prima maşină: o Dacie 1300 verde
Prima maşină a lui Gheorghe Tripa a fost, ca în cazul tuturor românilor până în 1989, o Dacie 1300, pe care a câştigat-o cu un CEC de 5.000 de lei. În vremurile respective, încercând astfel să încurajeze economisirea, statul organiza tombole periodice pentru posesorii de depozite CEC, cu câştiguri în autoturisme, pentru a căror achiziţie trebuia altfel să te înscrii pe liste de aşteptare.
A lui a avut culoarea verde, şi-o aduce aminte şi acum, „total necomercială“, şi n-a păstrat-o. A vândut-o, luând, în schimb, altele, care i s-au „lipit“ de suflet, într-atât încât nu a mai putut să le revândă. „De prin 1995, am început să colecţionez maşini, dar nu mă întrebaţi care au fost primele, pentru că la câte maşini mi-au trecut prin mână, sincer, nu mai ştiu“, explică el. În total, în prezent are aproape 60, majoritatea aduse în stare de funcţionare, altele aşteptând încă să fie restaurate.
„Toate maşinile restaurate au piese originale. La unele am lucrat chiar şi un an. Nu e uşor să le readuci la viaţă, să găseşti piese“, povesteşte Ghiţă.
Bijuterii pe roţi
Între numeroasele sale bijuterii, cum îi place să le spună maşinilor, bihoreanul are un Corvette din 2003 cu care, se laudă el, a prins 300 de kilometri la oră din cei 420 de kilometri la oră cu cât poate goni, un Mitsubishi GT 3000 biturbo din 1993 cu toate cele patru roţi directoare, un Jaguar din 1962, un Dodge Ram 3500 din 2008, toate în perfectă stare de funcţionare.
Între cele vechi, un Rover din 1960, tip Safari, tot funcţional, iar unele sunt în aşteptarea restaurării: un Renault Gordini Dauphine, cam tot de pe atunci, un Mercedes Ponton din 1954, o Lancia Flavia din 1962, un Volvo 740 din ’80, un Opel Kapitan din 1965, încă un Mercedes Ponton, unul „bot de cal“ din 1962, două limuzine Mercedes, una din 1965, alta din 1985. „Nici nu le ştiu pe toate. O să le ţin minte pe măsură ce le refac“, zice bărbatul.
Maşini nemuritoare
Cea mai apropiată de sufletul colecţionarului este un Mercedes Cobra din 1984, unul dintre cele mai populare modele până pe la începutul anilor 2000, cu motor de 2,2 litri şi consum de 7 litri de motorină. Maşina nemuritoare, cum îi zic mulţi şi acum.
„Am făcut cu el un drum până la Stuttgart, în total 2.400 de kilometri, şi încă cu o platformă pe care am adus de-acolo un Fiat Punto, pentru vânzare. Pe şosele şi prin parcări venea neamţul şi-mi făcea cu degetul: «Gut, Gut!». Unul m-a întrebat dacă-l vând, că-mi dă 10.000 de euro imediat. La noi, românii zic: «Uite, săracu’, ce rablă are»... Păi, la o «rablă» îi creşte valoarea în fiecare zi, la astea noi le scade. Uite Hummeru’, am dat pe el 50.000 de euro, mai iau 15.000 acuma?“, spune Ghiţă.
Din cele 60 de maşini strânse, 33 sunt vechi, cel puţin din anii ’80. Alte cam 15 „la zi“, de la o limuzină Hummer până la BMW-ul X6 pe care îl foloseşte în mod curent, le-a înmatriculat personalizat, cu numere preferenţiale: BH-GEO şi BH-GIO. „Nu trebuie să fie neapărat de epocă. La fel ca vinul, maşinile sunt cu atât mai preţioase cu cât vin dintr-o vreme când nu semănau unele cu celelalte, ca azi, în epoca eficienţei“, zice el.
Rent-a-retro-car
Pentru că o parte dintre maşinile din colecţia lui Gheorghe Tripa nu sunt rarităţi, cumpărându-le doar pentru că i-au plăcut, Tripa nu mai are timp să le mişte pe toate şi să le prevină astfel deteriorarea. Prin urmare, uneori le împrumută unor amici pentru câte o zi-două şi se gândeşte să le închirieze cu ziua, la fel ca firmele de tip rent-a-car. „Cei mai buni clienţi ar fi turiştii străini care vin în Oradea şi în Felix“, spune el.
Şi tot de la pasiunea pentru autoturisme se trage şi ideea service-ului retro. Ghiţă Tripa a început să lucreze la construirea atelierului cu doi ani în urmă şi încă mai are de lucru. De fapt, cu asta se şi ocupă cel mai mult până la venirea iernii. Abia după lăsarea frigului va începe să lucreze şi la restaurarea maşinilor, răsfirate deocamdată prin faţa clădirii şi prin curtea interioară.
Sus, proprietarul şi-a amenajat deja un apartament, iar pe rampe şi la etaj va putea etala 6 maşini. Deja îşi parchează acolo, pe rând, câte una-două, pe care de obicei le ţine închise în Chişirid, dar le mai scoate din când în când să le „dezmorţească“. Construcţia atrage atenţia iar şoferii care circulă pe DN79 se uită instinctiv la clădirea al cărei parter e unit cu etajul prin două rampe, pe care sunt parcate maşini mai rar întâlnite. Unii chiar opresc în refugiul din faţa ei şi fac poze ori filmează cu telefoanele, spre bucuria mecanicului care a îndrăznit să-şi urmeze visul şi să-l şi vadă împlinit!
Se încarcă comentariile...
