Care sunt direcţiile Oradei, oraşul cu cea mai spectaculoasă dezvoltare din ţară
0Principalele direcţii ale strategiei de dezvoltare a Oradei, vor fi prezente dezbaterii publice, iar după aprobarea în Consiliul Local din 10 martie, vor deveni baza proiectelor cu fonduri europene.
“Strategia susţine că Oradea pentru a atinge un nivel de prosperitate la nivelul mediu al UE în următorii ani are nevoie de ritmuri de creştere a PIB-ului, a nivelului general de salarii, de cel puţin 5% pe an. În acest scop, strategia municipiului se bazează pe câteva direcţii şi obiective principale. Proiectele propriu-zise vor fi cuprinse în Planul Integrat de Dezvoltare Urbană, un alt document ce va fi dezbătut în martie, propus spre aprobare în CL în aprilie. Trebuie să arătăm că ştim ce vrem să facem, ca şi direcţii, cam ce proiecte propunem pentru a merge în aceste direcţii, pentru că doar acele proiecte care respectă direcţiile propuse şi prinse în acest plan sunt eligibile pentru a fi finanţate din bani europeni”, a evidenţiat primarul.
În primul rând, se urmăreşte creşterea competitivităţii şi masa economică a urbei. A doua direcţie este realizarea unei infrastructuri de bună calitate şi o conectivitate mărită a municipiului Oradea, ceea ce vizează toate străzile asfaltate, legături cu zona metropolitană, o dezvoltare integrată, după fuziunea cu comuna Sânmartin, a Oradiei cu staţiunile Felix şi 1 Mai.
Îmbunătăţirea calităţii vieţii în oraş, o altă direcţie, va presupune investiţii în spaţii verzi, obiective de recreere etc.
A patra direcţie se referă la punerea în valoare şi protejarea patrimoniului oraşului, pe partea de arhitectură (clădirile monument, cetatea etc) ori a zăcământului geotermal.
Nu în cele din urmă, strategia de dezvoltare mai are ca obiectiv o bună guvernare, prin creşterea calităţii serviciilor publice. Bolojan a subliniat că ar dori ca Oradea să fie cunoscută ca unul dintre oraşele cu cele mai bune servicii publice din România, unul dintre cele mai curate din ţară şi unul dintre cele mai sigure oraşe din ţară.
“Considerăm că aceste direcţii sunt corecte, fiind de bază, fundamentale. În urmărirea acestor direcţii vom propune şi proiecte strategice concrete care trebuie şi pot fi susţinute şi de administraţiile viitoare”, a precizat primarul Bolojan.
Strategia de dezvoltare a municipiului se află încă în dezbatere publică şi va fi supusă spre aprobare în şedinţa Consiliului Local din 10 martie