Alegeri duble, pe data de 25 Mai, într-o comună din Bihor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Într-o comună din Bihor, pe data de 25 Mai vor avea loc alegeri duble. Pe lângă alegerile europarlamentare vor fi organizate şi alegeri locale pentru desemnarea membrilor care vor face parte din Consiliul Local.

Alegerile din comuna Bunteşti au loc deoarece, de la începutul anului 2013, comuna Bunteşti nu mai are legislativ după ce Instituţia Prefectului a decis dizolvarea Consiliului Local. Motivul care a dus la această decizie a fost că aleşii nu s-au mai întrunit, refuzând să facă ceea ce ar fi trebuit.

S-a ajuns în această situaţie ca urmare a imposibilităţii de a se forma o majoritate care să funcţioneze. Din 13 consilieri, 6 sunt din partea PDL, 6 de la USL (PSD şi PNL), iar unul de la PRM, acesta din urmă nedorind să se lipească de niciun grup. Astfel, primarul Sorin Degău a rămas singurul decident din comună.

Alegerile parţiale vor avea loc în paralel cu scrutinul europarlamentar. Tot în paralel se vor desfăşura şi cele două campanii electorale. Potrivit Prefecturii Bihor, a fost deja emis Ordinul prefectului privind numerotarea circumscripţiei electorale comunale nr. 1 Bunteşti. În acelaşi timp, s-a stabilit ca sediul circumscripţiei electorale să fie la Primăria comunală (telefon/fax 0259.329.180). Mai urmează desemnarea preşedintelui şi locţiitorului Biroului Electoral de Circumscripţie Bunteşti.

Autoritatea Electorală Permanentă a emis hotărârea prin care în judeţul Bihor au fost numerotate 651 de secţii de votare. Până pe 25 aprilie, numerotarea cu pricina şi delimitarea secţiilor va trebui adusă la cunoştiinţă publică.

Oradea

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite