VIDEO Superconcert în ultima zi a Sărbătorilor Iaşiului 2018. Ordinea în care artiştii vor urca pe scena din faţa Palatului Culturii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

A XXVII-a ediţie a Sărbătorilor Iaşului se încheie astăzi, 15 octombrie, cu un concert la Palatul Culturii, unde sunt aşteptaţi mii de ieşeni.

Oficialii Primăriei Iaşi au anunţat că spectacolul programat pe 15 octombrie va începe 15.30. Pentru început vor urca formaţiile şi artiştii ieşeni Tangerine, Diana Bahrin, Alexia & Matei, RAO, Ioana Dumbrava şi Dya. „Apoi vor urca pe scenă vedetele naţionale Keo & Roxana Cozma, Annes, Nicoleta Nuca, Compact, Bună seara, prieteni! (Cristi Minculescu, Valter si Boro, ex-Iris), Delia şi Holograf“, au anunţat reprezentanţii Primăriei Iaşi.

Spectacolul va fi urmat de un foc de artificii şi de un joc de lumini. În perioada concertului, traficul din zona Palatului Culturii va fi deviat. „Mai multe trasee de tramvai şi autobuz vor fi deviate, pentru desfăşurarea evenimentului Super Concert şi foc de artificii, organizat de către Primăria Municipiului Iaşi în Piaţa Palatului Culturii, moment care va încheia Sărbătorile Iaşului 2018“, au transmis şi oficialii Companiei de Transport Public Iaşi.


* Sursa VIDEO Primăria Iaşi 

Astfel, de la ora 15.00, va fi închisă circulaţia rutieră pe Str. Palat şi Bd. A. Panu. Excepţie va face calea de rulare a tramvaielor din faţa Palatului Culturii, ce va fi închisă începând cu ora 18.00.

Concret, începând cu ora 15.00, traseele de autobuz 28 şi 41 vor fi deviate pe Str. Sf. Lazăr, iar de la ora 17.30 circulaţia tramvaielor de pe traseele 8 şi 9 va fi întreruptă. De asemenea, tramvaiele de pe traseele 1 şi 13 vor circula deviat prin Tudor Vladimirescu, pe traseul Copou – Târgu-Cucu – Tudor Vladimirescu – Tătăraşi şi retur.Transportul călătorilor pe traseul 9 va fi asigurat de autobuze.

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite