VIDEO Detalii din culisele unui festival cu un buget de două milioane de euro şi o scenă cât un teren de fotbal

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Amenajarea scenei principale de la Afterhills FOTO Organizatori
Amenajarea scenei principale de la Afterhills FOTO Organizatori

Timp de trei zile, pe zeci de hectare de teren de lângă municipiul Iaşi va avea avea loc prima ediţie a Festivalului Afterhills. Pe cele patru scene ridicate pe câmp vor urca 101 artişti, printre care ATB, Bob Sinclair, John Newman, Morcheeba şi W&W.

Pregătirile sunt pe ultima sută de metri pentru festivalul de muzică şi artă Afterhills, care va avea loc în perioada 23-25 iunie, la Iaşi. Deşi aflat la prima ediţie, organizatorii anunţă un eveniment de amploare. Pe lângă cele 101 trupe, echipa de organizare ridică în aceste zile un adevărat oraş în jurul a patru scene, dintre care una mobilă.

„Am anunţat pentru început 50 de artişti şi trei scene mari, iar acum am ajuns la 101 artişti şi patru scene mari. S-au împărţit aceste nume pe fiecare zi, fiind foarte multe momente de entertainment şi surprize, pentru toate categoriile de vârstă. Practic, de la intrarea în festival, de dimineaţă, participanţii vor avea ce face. La orice oră se vor întâmpla ceva aici“, a declarat Ovidiu Biber, managerul festivalului.

Astfel, vor fi organizate activităţi pentur familii, pe timpul zilei, iar seara scenele vor capta atenţia festivalierilor. În fiecare seară sunt anunţate trupe importate. Dacă vineri sunt pe afiş Morcheeba şi Bob Sinclar, sâmbătă cel mai aşteptat artist este John Newman, iar duminică- ATB. Aceştia vor susţine concerte pe scena principală, denumită de organizatori „Monstrul“.

„Este vorba despre o scenă de 70 metri pe 18 înălţime, cea mai mare care s-a construit vreodată în Nord-Estul României. Este impresionantă prin construcţia şi arhitectura ei, ziua va arata într-un fel, iar noaptea va arăta total diferit. Este scena pe care vor urca artiştii mari şi care va crea impresia că se dezintegrează sau că dansează împreună cu publicul”, a mai spus managerul festivalului.

Pe lângă muzică, participanţii se vor bucura şi de artă plastică. În acest sens, sunt pregătite zeci de lucrări ce vor fi expuse în zona de artă, însă vor fi realizate lucrări şi pe durata desfăşurării festivalului. „Fiind un oraş al artei, bineînţeles că nu putem să omitem acest aspect. Pe toată perioada festivalului, va fi un cort al expoziţiei, unde vor fi tot felul de expoziţii de pictură sau sculptură. Vor fi, de asemenea, workshopuri şi ateliere pentru toţi festivalierii”, a afirmat Victor Mandric, unul dintre organizatori. Totodată, pe dealul de la Miroslava vor fi montate şi litere care să formeze numele festivalului. În zonă este amenajată şi o zonă de camping, acolo unde familiile pot veni cu corturile, iar accesul este 15 lei de persoană, pentru cele trei zile.

Biletele de o zi costă 99 de lei, iar un abonament pentru cele trei zile ajunge la aproape 250 de lei. Cei care vor să ajungă în zona de distracţie, trebuie să ţină cont că accesul se face prin zona şoselei de centură, iar posesorii de autoturisme au la dispoziţie  peste 4.000 de locuri de parcare.

Afterhills la prima ediţie FOTO Organizatori

„Calea de acces către festival va fi doar pe şoseaua de centură dinspre Miroslava. Cei care vin dinspre Iaşi vor trebui să vină până la sensul giratoriu de la Metro şi să facă stânga, apoi la intrarea în Uricani o să mai fie încă un sens giratoriu, care va duce la festival. Oricum, vor fi indicatoare peste tot. Prin centrul comercial învecinat nu se va face acces”, a completat Ovidiu Biber.

Afterhills la prima ediţie FOTO Organizatori

Cei care vor alege să folosească transportul în comun vor avea la dispoziţie mai multe autobuze, care vor circula din 30 în 30 de minute, până în poarta festivalului, şi vor pleca din Tudor Vladimirescu, Centru şi Copou. Organizatorii au anunţat că autobuzele circulă pe 2 trasee, iar frecvenţa lor este la 30 sau 60 de minute, depinzând de momentul zilei: „Se circulă în baza unui bilet normal, cu preţul de 2 RON. Biletele se pot achiziţiona de la staţiile RATP din Iaşi, dar şi de la intrarea la festival“. Traseu 1 – plecare din Iulius Mall (Tudor Vladimirescu) – Splai Bahlui, iar Traseu 2 – cu plecare din faţa Palatului Culturii Iaşi, cu următoarele staţii:
Staţie Tg. Cucu, Independenţei – staţie Magazin Profi, Păcurari 1 – staţie benzinărie Mol, Păcurari 2 – staţie benzinărie Lukoil, Păcurari 3 – staţie capăt Rond Păcurari şi staţie finală Rond Afterhills.

Bugetul festivalului anunţat de organizatori este de circa două milioane de euro, iar aceştia speră ca evenimentul să devină profitabil de la ediţiile viitoare.

Citeşte şi:

FOTO Zeci de mii de participanţi la festivalul organizat în amintirea lui „Roca“, cel care a lucrat pentru Klaus Iohannis în campania electorală

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite