Viaţă de şuţ. Povestea de film a puştiului care a furat 500.000 de euro din toată Europa pentru clanul Corduneanu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Liderul clanului Corduneanu, Costel, a fost condamnat după ce a forţat un minor să fure în mai multe state europene. Hoţul a fost „relocat“ inclusiv în statele unde a avut loc un campionat european de fotbal şi a declarat judecătorilor că a furat în jur de jumătate de milion de euro pentru clanul Corduneanu.

Motivarea întocmită de judecătorii Tribunalului Maramureş în dosarul clanului Corduneanu scoate la iveală poveşti terifiante ale unor hoţi de buzunare care lucrau la începutul anilor 2000 pentru interlopii ieşeni. Denumiţi în jargonul infracţional „şuţi”, cei mai mulţi dintre cei care erau trimişi în statele europene mai dezvoltate pentru a fura din buzunarele străinilor erau minori şi, conform mărturiilor din timpul anchetei sau judecăţii, unii dintre aceştia ar fi furat sute de mii de euro, bani ce ajungeau la Iaşi prin intermediul firmelor de transfer monetar.

Cel mai prolific „şuţ” al clanului Corduneanu, reiese din motivarea judecătorilor de la Maramureş, a fost Florin M. Acesta a plecat din România încă de când avea 12-13 ani, la începutul anilor 2000, şi s-a întâlnit pentru prima dată cu Costel Corduneanu în zona Turnului Eiffel din Paris. Acolo, liderul interlop i-ar fi propus să fure pentru el, asigurându-l că, în schimb, îi va oferi protecţie. De atunci, ar fi avut cazarea asigurată în mai multe locuri din capitala Franţei, începând să fure pentru clanul de la Iaşi.

A furat pentru nunta lui Costel

În primă fază, judecătorii notează că Florin a strâns în jur de 90.000 de dolari, banii săi, cu care şi-a cumpărat un apartament de 120 de metri pătraţi în Iaşi şi o maşină de 30.000 de dolari. În 2003, Florin a fost relocat în Madrid, acolo unde a continuat să fure pentru interlopi, fiind supravegheat şi protejat de un acolit al clanului. A furat o perioadă în Spania, după care s-a întors la Paris, unde a fost arestat pentru o lună şi jumătate. 

„Ulterior, inculpatul Bogdan Constantin (Bogdan – fostul nume de al lui Costel Corduneanu)  a venit în Spania cu B.A. , viitoarea sa soţie, iar după o perioadă de timp, inculpatul i-a determinat să plece (pe Florin şi alţi hoţi n.r.) în Franţa, la Paris pentru a fura şi a obţine bani, pentru nunta sa. Aşa cum rezultă din probaţiunea administrată, partea vătămată M.F.C.  a fost arestat la Paris, executând o perioadă de o lună şi jumătate de detenţie, după care s-a reîntors în ţară”, au stabilit judecătorii. Între timp, şuţul Florin s-a căsătorit cu o tânără ce avea aceeaşi „profesie”. 

Cei doi au ajuns clandestin în Germania, de unde a fost transportaşi în Italia, unde furau între 800 şi 1.000 de euro pe zi. Hoţii au mai vizitat şi Elveţia, Danemarca şi Suedia, cel mai mult furând din ţările nordice, până la 3.000 de euro pe zi. Florin a fost internat de mai multe ori în centre pentru minori, de unde a fugit de trei ori, fiind, în cele din urmă şi arestat şi stând în arest 6 luni.

Furt la Campionatul European 

„În această perioadă partea vătămată a fost ameninţată în repetate rânduri de inculpatul B.C.  fost C.  fiind supus mai multor presiuni de natură psihică fiind obligat în acest sens să fure în continuare pentru a produce sume mai mari de bani”, mai spus judecătorii. Florin s-a întors în ţară în 2007, intenţionând să rămână aici. Atunci ar fi început să fie ameninţat de Costel Corduneanu,  totul culminând în ziua în care Costel ar fi venit la casa sa cu alţi acoliţi, l-ar fi luat pe hoţ cu forţa şi l-ar fi transportat într-o pădure de la periferia Iaşiului, unde a fost bătut cu o bâtă de baseball. 

Florin a cedat presiunilor, susţin judecătorii, ajungând în acel an în Germania, unde a continuat să fure. Un an mai târziu, avea să ajungă şi în Olanda, unde a fost trimis cu prilejul Campionatului European de Fotbal şi unde fura câte 1 – 2.000 de euro pe zi. El a estimat în faţa judecătorilor că ar furat, în total, 500.000 de euro pentru clanul Corduneanu. Era, însă, doar unul dintre hoţii de buzunare ai grupării, zeci, poate sute de alţi şuţi fiind plasaţi în peste 30 de ţări de interlopii ieşeni, după cum susţin procurorii. Costel Corduneanu a fost condamnat la 8 ani de închisoare pentru faptele comise împotriva lui Florin M., fiind singura faptă de trafic de carne vie pe care justiţia a putut să i-o probeze. 

În prezent, atât liderul clanului cât şi alte 26 de persoane implicate în reţeaua sa sunt juducate în fază de apel, la Curtea de Apel Cluj, acolo unde la primul termen procesul s-a amânat.

Mai puteţi citi:

Clanul Corduneanu, mângâiat pe creştet de judecători. Mai multe achitări în cel mai mare dosar de crimă organizată din ţară. Costel Corduneanu: 8 ani

Cum terorizează clanul Corduneanu Iaşiul încă din anii '90. Gruparea mafiotă funcţionează după reguli de tip Al-Qaeda şi are legături nefireşti cu lumea justiţiei

Averea colectată de bandele de hoţi ale clanului Corduneanu, descoperită cu ajutorul FBI. Interlopii au furat 1,6 milioane de euro din 34 de ţări

Fiul directorului de la Filarmonica Iaşi, audiat alături de un membru al clanului Corduneanu într-un dosar de trafic de droguri UPDATE

Clanurile care conduc Moldova. Cine sunt Corduneanu, Mararu sau Hassan

O femeie "le-a mâncat banii" Cordunenilor (UPDATE)

Reţeta Clanului Corduneanu de a scoate bani de pe urma hoţilor/ INTERCEPTĂRI ŞOC

EXCLUSIV Costel Corduneanu, de la medalii la cătuşe (VIDEO)

Clanul Corduneanu se regrupează pe Facebook după ce a scăpat de puşcărie

Vipurile interlopilor la petrecerile clanului Corduneanu (VIDEO ŞI AUDIO)

Clanul Corduneanu a fost pus în libertate (UPDATE)

Costel Corduneanu către un ofiţer de Poliţie: „Eu păstrez liniştea în oraş"

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite