Trei reţete vegetariene ce pot fi preparate în doar câteva minute

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Reţete verzi
FOTO Reţete verzi

Propunem trei reţete vegetariene care pot fi făcute repede, cu doar câteva ingrediente, numai bune de mâncat acasă sau de luat la muncă.

1. Pastă de măsline

O gustare propusă de Reţete verzi, care poate fi preparată în doar câteva minute şi care necesită foarte puţine ingrediente. Pentru patru porţii trebuie să avem: 100 de grame de măsline fără sâmburi (verzi sau negre, după gust), patru linguri de ulei de măsline şi un căţel de usturoi. Toate acestea se fărămiţează şi amestecă cu ajutorul blenderului, până iese o pastă numai bună de întins pe pâine. Aceasta poate fi servită alături de câteva felii de legume.

retete vegetariene iasi 2

FOTO Reţete verzi

2. Fasole verde cu usturoi şi roşii

Denumită şi Fasolakia grecească, reţeta este foarte simplă şi fasolea iese crocantă, nu se înmoaie ca în cazul reţetei tradiţionale, pentru că se găteşte direct în sosul de roşii, nu trebuie fiartă înainte, arată site-ul La Lena. Ingredintele necesare sunt: un kilogram de fasole verde, un kilogram de roşii, trei căţei de usturoi, o ceapă, 100 mililitri de ulei de măsline, o lingură de sare, două linguri pe pătrunjel verde tocat.

Se curăţă fasolea verde şi pune la stors, timp în care se spală roşiile şi se fărămiţează în blender. Într-o tigaie se toarnă jumătate din uleiul de măsline şi se adaugă ceapa şi usturoiul, tocate mărunt, pentru a fi călite. Când acestea încep să se rumenească se adaugă „sosul” de roşii şi după 10 minute fasolea şi uleiul de măsline rămas. Peste amestec se pune apă, cât să acopere fasolea din tigaie, iar atunci când mâncarea începe să fiarbă se pune capacul pentru 30 de minute. Spre final se scoate capacul şi se lasă încă jumătate de oră la fiert, pentru a se evapora apa şi a se „îngroşa” sosul de roşii. Când mâncarea este gata se adaugă pătrunjelul.

retete vegetariene iasi 1

FOTO La Lena

3. Mâncare de linte cu roşii

O altă reţetă care poate fi realizată foarte uşor este mâncarea de linte, conform Blogului de legume. Necesare sunt: 250 de grame de linte verde, trei roşii coapte, jumătate de ceapă albă tăiată, doi căţei de usturoi, zeama de la jumătate de lămâie, ierburi aromatice ( ex. busuioc, oregano), sare şi piper.

Lintea este spălată cu apă caldă şi apoi se lasă la fiert timp de 15-20 de minute, apoi se scurge apa şi se adaugă în oală roşiile trecute prin răzătoare, ceapa tăiată subţire, usturoiul zdrobit, zeama de lămăie şi sarea. Se amestecă şi se lasă la fiert pentru alte 15 minute, la foc mic, până scade sosul de roşii. Apoi se adaugă ierburile aromatice şi se lasă încă 2-3 minute pe foc, timp în care se amestecă cu lingura de lemn, iar apoi se poate servi.

retete vegetariene iasi 3

FOTO: Blogul cu legume

Citiţi şi:

Cele mai amuzante bancuri despre avocaţi. Ce spune un ţăran când vede piatra funerară a unui avocat

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite