Transplant de rinichi reuşit la Spitalul „I.C. Parhon” din Iaşi. Un tânăr de 23 de ani a primit o nouă şansă la viaţă
0Medicii au ajuns, astfel, la a treisprezecea intervenţie de acest gen reuşită. Beneficiarul transplantului a fost un tânăr de 23 de ani care făcea dializă de aproximativ doi ani.
Potrivit reprezentanţilor unităţii medicale din Iaşi, în acest caz donator a fost un bărbat ce se afla în moartea clinică după ce a suferit un accident casnic, lovindu-se la cap. După ce familia sa a fost de acord cu prelevarea organelor, medicii au folosit rinichii pentru a-i salva viaţa tânărului de 23 de ani, care era diagnosticat cu insuficienţă renală.
"Este cea de-a treisprezecea intervenţie de transplant de rinichi şi a şasea de la donator cadaveric. Pentru pacient a fost o şansă să primească un rinichi de la donator cadaveric deoarece nu ar fi avut nicio altă şansă să primească din familie. În urmă cu zece ani, mama sa a donat un rinichi fiului său mai mare, care s-a îmbolnăvit tot la vârsta de 21 de ani, iar tatăl era incompatibil", a declarat dr. Ionuţ Nistor, pentru Agerpres.
Prelevarea organelor a avut loc la Spitalul Judeţean din Galaţi, medicii declarând că a fost nevoie de o „mobilizare generală” pentru ca totul de decurgă cu bine. Operaţia a avut loc în noaptea de miercuri spre joi, fiind o reuşită, au mai arătat cadrele medicale.