Tot mai mulţi ucraineni spitalizaţi în România. Doi bărbaţi cu fracturi din bombardamente au ajuns la Iaşi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Refugiaţi ucraineni sosind în România FOTO Andrei Luca / Adevărul
Refugiaţi ucraineni sosind în România FOTO Andrei Luca / Adevărul

Peste 33.000 de ucraineni şi circa 20.000 de mijloace de transport au trecut frontiera României în ultimele 24 de ore.

Creşte numărul refugiaţilor ucraineni care au nevoie de îngrijiri medicale în spitalele din România. Prima săptămână a lunii martie a început cu puţine prezentări de refugiaţi pe zi în Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului „Sfântul Spiridon” din Iaşi, însă săptămâna s-a încheiat cu 5-6 prezentări pe zi şi 10 apeluri la dispecerat pentru probleme medicale. 

Doi pacienţi în vârstă de 19, respectiv 44 de ani, au ajuns cu ambulanţa în Unitatea de Primiri Urgenţe cu traumatisme din cauza bombardamentelor, având fracturi la picioare. 

„Numărul de solicitări prin 112 a crescut, e proporţional cu numărul celor care locuiesc acum, temporar, în Iaşi. E vorba de boli cronice care se acutizează din cauza drumului, a stresului. A fost şi un pacient care a avut nevoie de internare la cardiologie. Pacienţii cu traumatisme de la Kiev au stat două zile la noi şi au plecat spre Israel, cu avionul. Este un tablou divers în ceea ce priveşte patologiile, exact ca la o populaţie obişnuită din judeţul Iaşi. Dacă populaţia judeţului creşte, creşte şi numărul de solicitări”, a declarat Diana Cimpoeşu, şef UPU SMURD Iaşi. 

Trenuri cu sute de refugiaţi sosesc zilnic în judeţul Iaşi, iar unii iau legături pe cale aeriană sau feroviară mai departe către Bucureşti sau vest, dar alţii rămân în centrele din municipiu sau din jurul municipiului Iaşi. 

”Mulţumesc tuturor celor care, indiferent de oră, sunt aproape de oamenii care vin din zona de război: poliţişti de frontieră, pompieri, poliţişti, jandarmi, voluntari, societate civilă, firme private”, a declarat Bogdan Cojocaru, prefectul judeţului Iaşi.


Vă recomandăm să citiţi şi: 

România, pe lista Rusiei cu „ţări neprietenoase”

CNN: Efort multinaţional pe un aerodrom secret din estul Europei pentru a înarma Ucraina în faţa invaziei ruse

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite