Românul cu 15 familii şi impresionanta poveste a caselor construite din distribuiri pe Facebook

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un ieşean simplu schimbă vieţile familiilor din judeţul Iaşi care trec prin momente cumplite. Bogdan Tănasă (42 de ani) a conceput un proiect umanitar unic în ţară, Casa Share, prin care, cu sprijinul prietenilor, al oamenilor care vor să facă bine, construieşte case familiilor rămase pe drumuri.

Un tânăr din Iaşi, încurajat de soţie şi susţinut de prieteni, oameni cu dare de mână, români şi străini care vor să-i ajute pe cei rămaşi pe drumuri, a aşezat „la casa lor“ 14 familii fără speranţă, îngropate în neajunsuri şi necazuri. Bogdan Tănasă a crescut în satul Popricani, judeţul Iaşi, vizazi de aşa-numita „casă de copii“ din localitate, acolo unde a înţeles ce înseamnă nevoia şi ajutorul, când nişte englezi impresionaţi de minorii români abandonaţi le-au venit în sprijin.

Douăzeci de ani mai târziu, în preajma sărbătorilor, Bogdan a auzit de un copil a cărui singură dorinţă de Crăciun era să primească o maşinuţă de jucărie, pentru că nu mai avusese niciodată una. Atunci, ieşeanul s-a oferit să-i ducă jucării, alimente şi lemne pentru foc. În câteva zile, de la o jucărie, Bogdan s-a gândit să-i facă băiatului şi celor cinci fraţi ai lui o casă. Iar de la o casă, construită în câmp -– acolo unde avea familia terenul - şi ridicată în timp real şi pe Facebook, cu poze şi video distribuite de sute de utilizatori, a ajuns în prezent la 14, toate făcute din donaţii de la oameni care văd cum Bogdan chiar face ceea ce îşi propune. 

„Eu recomand oricui să facă nişte fapte bune, că altfel se schimbă viaţa lui. Proiectul Casa Share mi-a făcut mie un bine imens: m-a apropiat foarte mult de familie şi m-a învăţat să fiu umil. De multe ori, merg cu capul plecat şi cer de la oamenii pe care îi cunosc lucruri de care au nevoie nişte copii sărmani. Câteodată fac pe dracu’ în patru să obţin ce au nevoie. Casa Share chiar schimbă vieţi pentru că noi găsim o familie distrusă, nişte copii fără viitor, fără speranţă, cărora le oferim de la furculiţă până la casă“, a punctat Bogdan Tănasă, iniţiatorul proiectului.

Şase copii abandonaţi de mamă 

Povestea Casa Share începe în decembrie 2014. În puterea iernii, un băieţel din comuna Vlădeni spera să primească de la Moş Crăciun o maşinuţă. Domnu’ Bogdan, aşa cum îl numesc pe binefăcătorul lor toate cele 14 familii, i-a adus, în schimb, o casă. „Eu sunt un om simplu şi proiectul a pornit dintr-un instinct de-al meu de a ajuta. Am văzut un reportaj cu şase copii părăsiţi de mamă, care a fugit cu controlorul de tren din sat şi i-a lăsat numai cu tatăl care muncea, săracul, pe unde apuca. Unul dintre copii a zis că vrea de Crăciun o maşinuţă, că nu a avut niciodată. Atunci am zis că nu se poate aşa ceva şi am rugat soţia să împacheteze nişte jucării să i le duc. Acela a fost momentul în care am plecat spre viitorul «Casa Share». Am luat cele necesare de la un supermarket, am luat lemne că nu aveau şi am plecat spre comuna Vlădeni. Acolo am vrut iniţial să le fac o sobă, dar când am văzut că au un adăpost vai de capul lui, în care intra apa, am zis: hai să le fac o casă“, a relatat Bogdan cum a iniţiat proiectului Casa Share.

image

 

Estimarea iniţială pentru ridicarea casei nu depăşea 9.000 de euro. Până la finalul lucrărilor, Bogdan a achitat în jur de 21.000 de euro: 12.000 de euro din buzunarul său, iar diferenţa din donaţiile cunoscuţilor – bani, materiale de construcţie sau obiecte sanitare. Oamenii s-au arătat încântaţi să contribuie la ridicarea casei familiei Răuţu după ce au văzut fotografiile şi filmuleţele pe care Bogdan le posta pe contul său personal. Imaginile au fost distribuite de sute de utilizatori şi astfel ieşeanul a primit numeroase încurajări şi mesaje prin care i se oferea ajutorul. 

„Am scris şi am fotografiat tot ce am văzut eu acolo, la Vlădeni. Am postat pe pagina mea şi de acolo a luat amploare ideea. Când am ajuns acasă, la un moment dat, am văzut că s-a dat share de sute de ori ceea ce am postat eu. Toată lumea îmi scria şi mă întreba dacă eu fac acolo casă. Au sărit în ajutor toţi prietenii mei şi atunci mi-am dat seama că e timpul să fac o pagină separată. La început nu ştiam ce nume să-i dau, dar discutând cu soţia am ajuns la o concluzie: «Hai să-i spunem Casa Share, dacă tot am construit cu shareuri»“, a mai punctat Tănasă. 

image

Casa Share 2, buget de 30.000 de euro 

  Lucrările la Casa Share 1 s-au încheiat în ianuarie 2015 şi două luni mai târziu, în martie, ieşeanul sprijinit de comunitatea adunată în jurul său pe Facebook a început să ridice o altă casă pentru o familie necăjită. La Popricani, Bogdan Tănasă a găsit doi părinţi cu patru copii care locuiau într-o singură cămăruţă. Tatăl lucra pe şantier, în Iaşi, în timp ce mama se îngrijrea de creşterea copiilor. Locuinţa improvizată în care trăiau nu avea acoperiş, iar soba nu dovedea frigul care intra peste tot. Din cauza condiţiilor neprielnice, gemenele familiei în vârstă de câteva luni se îmbolnăveau mereu şi aveau nevoie de tratament. Situaţia copiilor a ajuns, din nou, pe Facebook şi astfel Bogdan şi donatorii săi au construit în aproape două luni Casa Share 2. Imobilul a fost o investiţie totală de 30.000 de euro, în urma căreia familia Ţugurlan s-a instalat într-o casă nouă, călduroasă, dotată cu apă curentă şi toate cele necesare.

image

„După ce am terminat prima casă ne-au mai rămas materiale şi nu ştiam ce să facem cu ele. M-am gândit să le donez cuiva, dar dacă nu le folosea? Aşa că am spus cu soţia «hai să mai facem o casă, că tare bine ne-am simţit». Vreau să spun că a fost ceva nemaipomenit. Sentimentele pe care le-am simţit atunci când le-am dat cheile nu se compara cu nimic. Privirea din ochii copiilor care au văzut schimbarea, care au simţit că au primit o nouă şansă, este unică“, a subliniat ieşeanul. 

Casa Share 3 a venit ca o răsplată pentru nişte tineri care s-au oferit să-i ajute pe copiii de la care Casa Share 2. Gabriel şi Andreia, doi ieşeni care au crescut la casa de copii, vecini cu familia Ţugurlan, au preferat să doarmă pe jos şi să lase fetiţele vecinilor să se odihnească în pat, în locuinţa lor modestă, aflată încă în construcţie. La finalul proiectului Casa Share 2, cei doi soţi au avut parte de o surpriză: o firmă de turism care sprijină proiectele lui Bogdan Tănasă le-a oferit o vacanţă all inclusive în Grecia, timp în care iniţiatorul Casa Share şi voluntarii săi le-au terminat casa. Cu aproximativ 9.000 de euro, Bogdan a finalizat construcţia locuinţei şi a dotat-o cu încălzire, apă curentă şi baie. 

image

 „Nu mi-a venit să cred când mi-a spus că vrea să-mi facă o casă“

Comunitatea Casa Share are deja 14 locuinţe ridicate şi dotate din donaţii. La cel de-al patrulea proiect, comunitatea Casa Share a întins o mână de ajutor unei familii din Miroslava căreia i-a luat foc casa, părinţii cu cei trei copii fiind nevoiţi să doarmă pe o saltea în grajd. Cu 18.000 de euro, în 28 de zile, Bogdan le-a reconstruit şi mobilat locuinţa, le-a tras gaz, apă curentă şi le-a făcut baie. Casa Share 5 este visul devenit realitate al unei unei familii numeroase din satul Moineşti: opt copii şi părinţii lor care trăiau în două camere modeste locuiesc acum într-o casă mare, încăpătoare, dotată cu toate utilităţile necesare. 

Casa Share 6 a început în octombrie 2015. În satul Moreni, comuna Prisăcani, Bogdan Tănasă a găsit doi fraţi, Ana şi Ştefan, de 10, respectiv 14 ani, care se gospodăreau singuri. Mama îi abandonase de mici, tatăl intrase la puşcărie, iar bunica care i-a ajutat o vreme i-a fugărit cu bătaia. Oamenii din jurul Casa Share au încercat să-i ajute, dar casa părintească a copiilor fiind sub sechestru, donatorii le-au refăcut doar o parte din locuinţă, cât să le asigure cele minim necesare. 

image

La Casa Share 7, în Popricani, iniţiatorul proiectului umanitar a găsit o mamă singură, Ela Hriscu, care îşi creştea cei opt copii într-o casă de chirpici neterminată. Impresionat de dăruirea cu care femeia se îngrijea de copiii săi, Bogdan a postat fotografii pe Facebook şi a activat, din nou, prietenii care îl susţin. Oamenii au donat în jur de 19.000 de euro şi astfel au mai ridicat o casă pe care au dotat-o şi mobilat-o gospodăreşte. Acum, copiii Elei au camerele lor, paturile lor şi sunt vegheaţi mereu de personaje din desene animate pictate pe pereţi. 

„În noiembrie se împlinesc doi ani de când mi-a bătut la poartă domnul Bogdan. A vrut să intre în casă să vadă cum stau. Pe atunci locuiam cu toţi copiii în două cămăruţe. Nu mi-a venit să cred când mi-a spus că vrea să-mi facă o casă. Când am văzut materialele de construcţie şi oamenii în curte, mi-am dat seama că aşa o să fie. Surpriza cea mare a fost în ultima săptămână: m-a trimis cu copiii într-o excursie la Gura Humorului şi când am venit acasă totul era nemaipomenit. Casa mea era pusă la punct, arăta cum nu am crezut vreodată că e posibil, şi am primit cheile de la ea. A fost nemaipomenit, am simţit o bucurie enormă, ceva ce nu am mai trăit până atunci“, a povestit Ela. 

image

Vacanţă gratuită

Comunitatea Casa Share a adus speranţă şi altor trei familii ale căror case au cunoscut furia focului. Oamenii din jurul ieşeanului Tănasă au donat pentru doi fraţi care au rămas pe drumuri când se pregăteau de renovarea casei părinteşti, pentru un tată care a intrat în foc să-şi salveze fiii şi pentru nişte copilaşi care şi-au descoperit mama şi doi fraţi mistuiţi de flăcări. „La Casa Share 13, cei cinci copii rămaşi pe drumuri şi-au descoperit fraţii morţi în incendiu. 

La Casa Share 14, tatăl care se afla la pescuit a văzut focul în sat, şi-a lăsat sculele şi s-a dus să ajute. Când a ajuns în sat, ardea chiar casa lui. A intrat în foc, a luat doi copii subsoară şi a căzut de la mansardă. Nu s-a mai ridicat şi altcineva nu a mai intrat în foc după fetiţa de 12 ani care era într-o cameră mai îndepărtată. Cum să nu-l ajuţi pe acest om erou căruia nu i-a păsat de viaţa lui şi a intrat în foc?“, a mai arătat Bogdan. 

image

Toate familiile ajutate de Casa Share primesc cheile de la noile locuinţe după un program devenit deja obicei. Cu o săptămână înainte de finalizarea lucrărilor, părinţii şi copiii care urmează să locuiască în noua casă pleacă într-o excursie oferită cadou de colaboratorii proiectului, iar când revin trăiesc surpriza vieţii. Construcţia terminată este dotată şi mobilată cum nu credeau vreodată că este posibil. 

Pe lângă familii cu mai mulţi membri, cu părinţi care îşi dau silinţa să-şi crească copiii, iniţiatorul proiectului umanitar a ajutat şi bătrâni singuri, abandonaţi în sărăcie şi necazuri.Ieşeanul a ajuns la bunicii nimănui după ce, tot el, a pus bazele altui proiect de ajutorare: Bogdan Tănasă a încurajat tinerii din comuna Popricani să-l ajute să hrănească bătrânii singuri din comuna Popricani. El punea la dispoziţie alimentele şi vasele necesare, în timp ce familia care se angaja să ajute, pregătea mâncarea. Aşa a ajuns, de exemplu, la doi bunici îngropaţi în mizerie şi uitaţi de lume. 

„Bătrânul era imobilizat, avea şoldul sărit, iar bătrâna era oarbă. Stăteau cu şobolani, lemne şi haine peste ei. Nu credeam că există aşa ceva. Ne-am dus dimineaţă şi până seara le-am aranjat casa. Cineva trebuie să dea startul societăţii din România să ne ducem spre bine, spre lucruri constructive“, a mai povestit Bogdan Tănasă. 

image

Bogdan Tănasă alături de familia sa FOTO Facebook/ Bogdan Tanasa

Proiectul Casa Share în prezent 

Comunitatea Casa Share numără acum peste 100.000 de români şi străini care distribuie fotografiile şi mesajele postate periodic de iniţiatorul proiectului. Ieşeanul primeşte zilnic câte cinci-şase mesaje din toată ţara prin care i se cere ajutorul. 

„Este disperare mare în România. Este multă sărăcie şi lumea încearcă să se agaţe de ceva, de cineva serios. Oamenii văd că eu sunt transparent şi au prins încredere în mine. Dacă cineva îmi dă nişte geamuri sau nişte mobilă, nu mă doare mâna să o fotografiez după ce ajunge la familie pentru care am cerut ajutor şi să pun imaginile online“, a precizat Tănasă. Ieşeanul care reprezintă Asociaţia Casa Share poate fi contactat pe Facebook, pe pagina personală sau pe pagina proiectului. Proiectele lui Bogdan Tănasă şi ale donatorilor săi sunt prezentate pe larg pe pagina web a asociaţiei, www.casashare.ro.  

Citeşte şi:

Îngerii din Iaşi. Un tânăr a mobilizat mai mulţi oameni şi a ridicat, în 28 de zile, o casă pentru o familie cu trei copii, a cărei locuinţă luase foc

Preotul din Iaşi care face case pentru săraci şi duce la şcoală sute de copii. „Sunt suflete tăiate cu bărdiţa din start. Creştinii sunt lăsaţi să fie solidari”

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite