Judecătorul Dan Anton, un fost parlamentar şi un procuror, săltaţi de mascaţi într-un dosar de trafic de influenţă pe filiera lui Vlad Filat
0Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie efectueayă la această oră percheziţii la domiciliul judecătorului Dan Anton, de la Curtea de Apel Iaşi, precum şi la sediul altor persoane fizice, printre care un avocat, un procuror şi oameni de afaceri, susţin surse juridice.
Ora 14.30 Judecătorul Dan Anton a plecat, într-o dubă a Jandarmeriei, către sediul central al DNA, acolo unde va fi audiat. În acest dosar au mai fost realizate percheziţii la sediul fostului parlamentar sucevean Teodor Hăucă, în prezent om de afaceri, dar şi la cel al procurorului Mihaela Juravle, de la parchetul de pe lângă Judecătoria Darabani.
UPDATE 13.20: Surse apropiate anchetei au declarat pentru „Adevărul” că judecătorul Dan Anton ar fi promis unui om de afaceri vizat de ancheta procurorilor DNA începută în această dimineaţă că intervine la fostul premier basarabean Vlad Filat pentru angajarea soţiei afaceristului. Judecătorul ar fi solicitat bani în schimbul acestui serviciu. Aceleaşi surse au precizat că Anton ar fi lăsat de înţeles persoanei de la care a solicitat mită că are o relaţie apropiată cu fostul premier barasabean şi că are influenţă asupra lui. Până în acest moment nu se ştie însă dacă intervenţia lui Anton sau legăturile lui cu Vlad Filat sunt veridice.
UPDATE: În acelaşi dosar, anchetatorii au făcut percheziţii şi la un om de afaceri din judeţul Suceava. Bărbatul este tot de origine basarabeană.
UPDATE: Judecătorul Dan Anton a fost ridicat din casa sa de pe strada Vasile Urechia şi transportat la sediul Curţii de Apel Iaşi, acolo unde activează, în vederea efectuării unor percheziţii. De asemenea, anchetatorii au ridicat de la un bloc din apropierea casei magistratului şi o femeie de origine basarabeană. Surse juridice au precizat că acest dosar ar avea conexiuni cu persoane importante din aparatul administrativ al Republicii Moldova.
Anchetatorii instrumentează un dosar ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni de corupţie, asimilate celor de corupţie şi a unor infracţiuni contra libertăţii persoanei, comise în perioada 2014-2015.
Surse juridice au precizat că pritnre cei la care au descins procurorii se numără şi judecătorul Dan Anton, de la Curtea de Apel Iaşi.
„În cursul zilei de 21 octombrie 2015, ca urmare a obţinerii autorizărilor legale de la instanţa competentă, sunt efectuate percheziţii domiciliare în 10 locaţii situate în judeţele Iaşi şi Suceava, reprezentând domiciliile unor persoane fizice şi sediile unor societăţi comerciale. În cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informaţii şi din partea Brigăzii Speciale de Intervenţie a Jandarmeriei”, a precizat DNA.
Dan Anton a mai fost vizat de o anchetă a DIICOT în care a fost acuzat de luare de mită după ce ar fi acceptat să elibereze persoane de etnie romă încarcerate.
Vom reveni.