O tânără de 22 de ani din Iaşi a născut în mijlocul nămeţilor, pe drumul spre spital

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cei de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Iaşi au fost chemaţi în noaptea zilei de 26 ianuarie pentru a prelua o femeie însărcinată din localitatea Mădârjac.

Autospeciala celor de la ISU Iaşi a fost precedată de un utilaj de deszăpezire, în condiţiile în care drumul spre localitatea Mădârjac, situată în sud-vestul judeţului Iaşi, este în mare măsură impracticabil din cauza căderilor masive de zăpadă.

Pompierii au plecat înspre Mădârjac cu o autospecială de transport victime multiple, iar sesizarea a fost făcută la ora 0.46 de către familia tinerei de 22 de ani intrate în travaliu.

"Pacienta a fost preluată de echipaj, dar pe drumul de întoarcere s-a declanşat naşterea  astfel încât a fost necesar ca autospeciala să fie oprită şi tânăra să fie asistată la naştere. Aceasta a născut o fetiţă, cele două fiind transportate în condiţii de siguranţă la Maternitatea "Cuza Vodă" din Iaşi, pentru primirea îngrjirilor medicale de specialitate", a precizat Silvia Bolohan, purtătorul de cuvânt al ISU Iaşi.

Iaşi



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite