Numărătoarea voturilor din 26 mai arată că PSD a pierdut în Moldova pentru prima dată în ultimii 30 de ani. Care a fost diferenţa faţă de PNL şi USR-PLUS

0
Publicat:
Ultima actualizare:
La mitingul organizat de PSD pe 9 mai la Iaşi au participat mii de protestatari FOTO Facebook/ Tudor Ghioc
La mitingul organizat de PSD pe 9 mai la Iaşi au participat mii de protestatari FOTO Facebook/ Tudor Ghioc

Deşi calculele preliminare făcute pe 26 mai, imediat după închiderea urnelor, au dat PSD câştigător în regiunea Moldovei, numărătoarea voturilor indică o realitate diferită.

La alegerile europarlamentare de duminică, 26 mai, în cele opt judeţe care fac parte din regiunea Moldova (Suceava, Botoşani, Iaşi, Neamţ, Bacău, Vaslui, Vrancea şi Galaţi) au fost numărate voturile a 1.596.742 de oameni, ceea ce reprezintă 17,83% din numărul total de voturi exprimate în România şi în diaspora.

Deşi procentul pare mic, prezenţa la vot în cele opt judeţe a fost în media naţională, de 50%, ceea ce indică o depopulare masivă a regiunii.

Cu toate că PSD a câştigat statistic, la diferenţe în general mici, judeţele Botoşani, Neamţ, Bacău, Vaslui şi Galaţi, numărătoarea tuturor voturilor valabil exprimate în regiune arată un plus pentru PNL. Astfel, PNL a obţinut în total 473.499 de voturi, PSD - 446.655, iar USR-PLUS - 306.186.

Este pentru prima dată după căderea comunismului în România când PSD pierde alegerile în Moldova. Decisive în răsturnarea clasamentului au fost voturile pro-opoziţie din Iaşi şi Suceava, judeţe cu o populaţie semnificativ mai mare decât celelalte din regiune.

Clasamentul general, raportat strict la voturile valabil exprimate în regiunea Moldovei, arată astfel:

PNL - 29,65%
PSD - 27,97%
USR-PLUS - 19,18%
Pro Romania: 6,99%
PMP: 5,98%
ALDE: 4,39%
Gregoriana Tudoran: 2,11%
George Simion: 1,59%
Peter Costea: 1,36%
UDMR: 0,78%.

Practic, principalele partide din opoziţie (PNL şi USR-PLUS) au obţinut în Moldova un procent cumulat de 48,83%, cu 20,85% mai mare decât cel al PSD.

Statistica la nivel naţional mai arată că PSD a obţinut în Moldova 21,89% din numărul total de voturi, în vreme ce Banat-Transilvania a contribuit cu aproximativ 27% la totalul voturilor social-democraţilor. Restul, până la 100%, au însemnat voturi din partea de sud a ţării. 

Iaşi

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite