Isprava unui cunoscut universitar ieşean: la limita comei alcoolice, a produs trei accidente rutiere în mai puţin de o zi
0Constantin Ion Fătu este şef de catedră în cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie din Iaşi şi ginecolog la “Cuza Vodă”. Procurorii îl acuză că a condus în stare de ebrietate, fiind prins de trei ori în mai puţin de o zi.
După ce Constantin Fătu era prins de poliţişti şi dus la spital pentru a i se preleva probe biologice, ginecologul consuma din nou alcool şi se urca la volan.
Isprava sa s-a petrecut în luna martie a anului 2010, atunci când, pe fondul unor probleme personale – aşa cum a declarat el în timpul anchetei, Fătu a avut o perioadă în care a consumat alcool. În seara zilei de 28 martie, la orele serii, acesta conducea un autoturism marca Ford Focus în zona Casei de Cultură a Studenţilor din Iaşi.
Bere după recoltarea probelor biologice
A tamponat uşor un alt vehicul iar după ce poliţiştii au ajuns la faţa locului şi-au dat seama că medicul este în stare de ebrietate. L-au dus la spital acolo unde au aflat că acesta avea o alcoolemie de aproximativ 3 la mie! Era practic la limita comei alcoolice. “Între cele două probe de sânge, întrucât inculpatul era în precomă etilică (potrivit buletinului de examinare şi a celor reţinute în procesul-verbal de constatare), a fost perfuzat”, se arată în rechizitoriu.
După ce a plecat de la spital, Constantin Fătu a luat-o de la capăt. A mers înspre locul în care îşi lăsase maşina şi s-a urcat din nou la volan. La scurt timp a produs un nou accident rutier, pe strada Independenţei. Poliţiştii au ajuns din nou la faţa locului, l-au transportat încă o dată pe medic la spital unde i s-au prelevat din nou probe biologice. De această dată a reieşit o alcoolemie de 2,95 la mie în sânge. Fătu a spus atunci că a băut “mai multe halbe de bere” după ce a plecat de la spital.
Se bucură că a fost trimsi în judecată
Cel de-al treilea incident produs de Constantin Fătu s-a petrecut a doua zi, la orele după-amiezii, atunci când, de asemenea, medicul era în stare avansată de ebrietate.
Medicul a fost trimis ieri în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi, fiind acuzat de conducere în stare de ebrietate şi conducere fără permis. “Îmi daţi o veste bună, nu ştiam că am fost trimis în judecată. E o veste bună, pentru că de trei ani mă plimb pe la Poliţie, IML şi Parchet. E bine că acest dosar ajunge în sfârşit în instanţă, pentru că astfel se va termina odată povestea, voi primi pedeapsa cuvenită şi mă voi conforma ei. La fel ca şi la Poliţie, eu recunosc că am condus sub influenţa băuturilor alcoolice“, a spus medicul Fătu.