Institutul inimii care aşteaptă de zece ani să facă transplant de cord. Organele prelevate sunt trimise la Târgu-Mureş

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În lipsa unui centru de transplant cardiac pentru pacienţii din Moldova, inimile prelevate în Centrul Regional de Transplant de la Iaşi sunt transportate către Târgu-Mureş sau Bucureşti.

Inimile donatorilor prelevate de Centrul Regional de Transplant de la Iaşi nu rămân în Moldova pentru transplant, ci ajung în cele două spitale din ţară în care se fac intervenţii de acest fel.

Organele prelevate la Iaşi traversează ţara către Institutul Inimii din Târgu-Mureş sau către Institutul Fundeni din Capitală din lipsa unui centru ieşean acreditat de Agenţia Naţională de Transplant.

Institutul de Boli Cardiovasculare „Prof. George I. M. Georgescu” a început încă de acum zece ani demersurile pentru acreditare în vederea efectuării transplantului cardiac, dar fără succes. 

Conducerea institutului a depus două dosare pentru acreditare, unul în 2006, altul în 2014, de fiecare dată ANT respingându-i solicitarea din cauză că echipa medicală nu avea 20 de participări la transplanturi de cord. 

„Primul dosar l-am depus în 2006. Pe al doilea în 2014. Ce vrea ANT, să depunem dosar în fiecare an? Din punctul meu de vedere, transplantul cardiac nu se face la Iaşi pentru că nu se vrea. Parlamentarii, senatorii ieşeni nu se zbat pentru aceste demers şi nici în fruntea ministerului nu a ajuns cineva de la Iaşi. În aceste condiţii, inimile donatorilor se pierd pentru că vorbim de un organ pentru care transplantul trebuie să se facă imediat. Dacă ficatul mai poate sta, cordul trebuie imediat după prelevare transplantat. Având în vedere că distanţa dintre Iaşi -Târgu Mureş este mare, sigur că inimile se pierd, cu toate că noi avem infrastructură şi dotare”, a arătat profesorul Grigore Tinică, managerul institutului ieşean. 

Anul acesta, de la cei 20 de donatori înregistraţi la Centrul Regional de Transplant s-au prelevat trei inimi care au fost transportate şi transplante în institutele acreditate. Inimile au ajuns la trei bolnavi aflaţi pe liste de aşteptare pentru un organ sănătos. Din lipsa unui centru de transplant cardiac pentru zona Moldovei, medicii de aici susţin că nu cunosc numărul bolnavilor din regiunea de NE care necesită o altă inimă. 

„Am avut 20 de donatori de la care s-au prelevat trei inimi. Centrul Regional de Transplant nu poate decât să sprijine acreditarea transplantului cardiac la Iaşi, însă demersurile trebuie continuate conducerea institutului, nu de noi”, a explicat dr. Raluca Neagu-Movilă, coordonatoarea Centrului Regional de Transplant Iaşi.

În spitalele din Iaşi, în prezent, se face transplant de cornee, ficat şi rinichi pentru bolnavii din diferite judeţe. Pacienţii din Moldova care au nevoie de o inimă sănătoasă se află pe listele de aşteptare din centrele din Bucureşti şi Târgu Mureş. 

Citeşte şi:

FOTO Clinica de neurochirurgie şi chirurgie cardiacă de la Spitalul de Copii Grigore Alexandrescu va face şi transplant cardiac

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite