FOTO Condiţii de Ev Mediu în căminele din Iaşi. Elevii sunt cazaţi în clădiri cu risc seismic şi dorm pe saltele neschimbate de 30 de ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Din lipsă de fonduri, internatele unor licee din Iaşi nu au mai fost reabilitate de trei decenii.  Elevii sunt înghesuiţi în camere cu 8 paturi şi mobilier ruginit, iar directorii de şcoli ridică din umeri şi spun că nu au bani pentru modernizare.

Pentru elevii din mediul rural, care nu îşi permit să facă naveta sau să stea în chirie, începerea anului şcolar a însemnat şi revenirea în căminele degradate. De cele mai proaste condiţii au parte elevii Liceului Pedagogic şi ai Colegiului de Artă “Octav Băncilă”. În primul, anul acesta sunt cazaţi aproape 300 de elevi, acesta fiind şi cel mai mare internat din Iaşi.

Doar jumătate dintre elevi însă au parte de condiţii decente pentru că în 2005, numai 40 de camere din cele 80 au reuşit să fie renovate.  Astfel, cei mai puţin norocoşi vor locui pentru următoarele 9 luni în camere nerenovate de 30 de ani. Cea mai mare problemă o reprezintă instalaţia electrică, precum şi structura de rezistenţă a clădirii.

“Căminul a fost construit în 1965, iar de 30 de ani nu s-au făcut reparaţii la instalaţii, la construcţie. Jumătate din clădire a fost renovată în 2005, iar cealaltă jumătate este încadrată în clasa de risc seismic I. Noi am tot făcut adrese la Primărie, am cerut bani, promisiuni avem, dar vrem certitudini. Ne pare rău că elevii noştri, care sunt extrem de buni şi de cuminţi, tebuie să locuiască în aceste condiţii”, spune Mihaela Ungureanu, directorul Liceului Pedagogic din Iaşi. 

“Am avut coşmaruri în prima noapte”

Elevii au păşit cu groază în camere, iar imaginea a fost una de coşmar: paturi din fier, saltele rupte şi extrem de uzate, dulapuri mici şi vechi, linoleum rupt pe jos, pereţi scorojiţi. Tinerii mărturisesc însă că părinţii lor nu îşi permit să le plătească gazdă sau chirie şi sunt nevoiţi să stea în aceste condiţii precare.

“Este al patrulea an în care stau în cămin, nu s-a schimbat nimic, sunt aceleaşi condiţii de ani de zile. Îmi amintesc că atunci când am venit la cămin nu îmi venea să cred că aici va trebui să locuiesc. În prima noapte am avut coşmaruri. Dulapurile sunt mici şi insuficiente. Noi suntem cinci în cameră, dar avem doar patru dulapuri. Apturile sunt sub orice critică, saltelele sunt de când a fost deschis căminul, mai improvizăm ca să putem dormi cât de cât confortabil”, spune Elena, elevă cazată în partea nerenovată a căminului. 

Camere supraaglomerate

Şi elevii de la Colegiul de Artă trăiesc în condiţii grele. Unele camere au şi câte 8 paturi, le lipsesc perdelele de la geamuri, iar mesele şi dulapurile sunt vechi. Căminul unde sunt cazaţi 180 de tineri nu a fost renovat de 20 de ani. Conducerea liceului dă însă asigurări că imobilul va fi modern anul viitor.

‘’Căminul este pus pe lista reparaţiilor capitale. Are nevoie urgentă de reparaţii, ştim că elevii noştri merită condiţii mai bune, dar sperăm că de anul viitor vor avea un cămin modern”, spune Dana Barnea, directorul Colegiului de Artă “Octav Băncilă” din Iaşi.

De obţinerea banilor pentru modernizarea celor două internate se va ocupa municipalitatea. “Vrem să depunem proiecte pentru obţinerea fondurilor europene. Chiar din acest an vom întocmi proiectul. Nu ştim încă ce valoare vor avea lucrările, trebuie să se facă o evaluare”, a declarat Sebastian Buraga, purtătorul de cuvânt al Primăriei Iaşi. Elevii plătesc pe lângă locul din cămin, care se ridică la 150 de lei pe lună, şi o cartelă la cantină. Cu 22 de lei au asigurate 3 mese pe zi. 

Vă mai recomandăm:

FOTO Studenţii, poftiţi în cămine închise. Două imobile sunt cu lacăte pe uşă de 7 ani din lipsă de fonduri pentru reabilitare

FOTO Studenţii care au renunţat la vacanţă pentru a face curăţenie în campus economisind 100.000 de euro

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite