Evaluare naţională 2016 Iaşi. Elev de la un colegiu de prestigiu: „Ca să rămân aici, trebuie să iau 10 la matematică“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Evaluare naţională 2016 Iaşi. Subiectele de la limba şi literatura română nu le-au întins capcane tinerilor înscrişi la Colegiul Naţional „Emil Racoviţă” din Iaşi. Pentru elevii de la unul dintre cele mai bune licee din oraş, prima probă a examenului de capacitate a fost accesibilă, permiţându-le, după cum au precizat, să obţină nota maximă.

La ora 10.30, niciunul dintre elevii care au susţinut proba de evaluarea la limba şi literatura română în centrul de examen de la Colegiul Naţional „Emil Racoviţă” din Iaşi nu ieşise din sălile de curs.

Mamele, însă, aşteptau emoţionate să afle ce subiecte le-au picat copiiilor şi mai ales în ce gen literar se încadrează textul de la primul punct. Le-a răspuns Tudor, primul elev care a ieşit din sala de examen încrezător că toţi colegii săi vor obţine note foarte bune.

„A fost foarte uşor. Am avut genul liric, nişte sinonime pentru câteva cuvinte, o compunere liberă în care să ne imaginăm într-o zonă turistică, iar la gramatică de identificat câteva subordonate”, a spus băiatul îndată ce s-a întâlnit cu mama care l-a îmbrăţişat. Celelalte mame care încă îşi aşteptau copiii să iasă de la examen l-au felicitat pe rând şi au început să-i ceară detalii. „Ce poezie a fost, de cine a fost scrisă, s-a înţeles uşor mesajul, pentru ce cuvinte vi s-au cerut sinonime şi care era limita de rânduri la fiecare punct?”, au întrebat punctual doamnele. Tudor le-a răspuns în parte şi apoi şi-a sunat şi tatăl să-l anunţe că totul a fost bine.

După cum spun elevii de la acest liceu de prestigiu, pentru ei contează câte zecimi pot obţine peste 09.50. Alina, de exemplu, a ieşit din sala de examen uşor deranjată că nu va obţine 10, ci undeva peste 09.50. „Mi-e clar, să rămân aici trebuie să iau 10 la matematică. La limba română nu cred că urc mult peste 09.50”, i-a spus tânăra uneia dintre colege.

Mălina Enache a ieşit aproape la ora 11.00 fix din sală şi primul lucru pe care l-a făcut a fost să-şi anunţe părinţii că examenul a fost uşor. Tânăra care a absolvit clasa a VIII-a B de la Colegiul Naţional „Emil Racoviţă” din Iaşi a spus că, dată fiind dificultatea subiectelor, crede că toţi colegii ei de clasă vor trece peste prima probă cu note maxime.

image
„A fost un subiect destul de echilibrat care a cuprins aproape toată materia, numai că a fost puţin mai greu exerciţiul care cuprindea să spunem măsura celor două versuri pentru că oarecum ne duceau în eroare. În rest, pot spune că a fost un subiect foarte ok şi cred că majoritatea elevilor vor lua note bune. Eu cred că mediile noastre vor fi la fel de mari precum cele de anul trecut”, ne-a povestit Mălina.

Din toamnă, ieşeanca speră să devină elevă a Colegiului Naţional „Costache Negruzzi” din Iaşi, un alt liceu de prestigiu din oraş, la profilul uman, în clasa de filologie.

După ora 11.00, toţi elevii de la Colegiul Naţional „Emil Racoviţă” din Iaşi au ieşit bucuroşi din sălile de examen. Alexandru i-a povestit mamei că s-a descurcat foarte bine şi şi-a apelat profesorul cu care a făcut pregătire la limba română. „Eu spun că nota va fi peste 9.60. Am avut grijă să nu depăşesc numărul de rânduri şi să scriu îngrijit. Vă mulţumesc pentru tot!”, i-a spus tânărul cadrului didactic şi s-a întorsc către colegii săi.

În judeţul Iaşi, peste 6.300 de elevi de elevi de clasa a VIII-a au susţinut prima probă la evaluarea naţională din 2016.



 

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite