Detalii din dosarul „regelui betoanelor”. De ce este audiat de Crima Organizată unul dintre viceprimarii Iaşiului
0Viceprimarul municipiului Iaşi, dar şi mai mulţi consilieri locali din oraş, au fost citaţi ca martori în dosarul anchetat de DIICOT în care este arestat omul de afaceri Cristin Zămosteanu, cunoscut drept „regele betoanelor”.
Viceprimarul Gabriel Harabagiu a fost audiat în cursul zilei de luni, 10 august, alături de el mai fiind interogată şefa GIS Cadastru de la Primărie, Paula Fânaru, dar şi consilierul local Marius Aur.
Potrivit unor surse judiciare, felia din „dosarul Zămosteanu“ care are legătură cu Primăria e un teren de 6.600 mp pe care municipalitatea ar fi trebuit să îl primească de la Zămosteanu, în schimbul altor terenuri. Acel schimb, intens controversat în Iaşi, nu a mai avut loc după ce consilierii locali s-au opus. Totuşi, în documentaţia de la Primărie a fost realizată o evaluare imobiliară folosită acum, de DIICOT, împotriva lui Cristin Zămosteanu.
Afaceristul este acuzat că a înregistrat în contabilitatea M. Chim, firma sa, la suprapreţ acel teren, de pe strada I.C. Brătianu. Astfel, prin contractul de vânzare-cumpărare 9196/ 07.12.2017, Zămosteanu a vândut acel imobil propriei firme, prin intermediul lui Ovidiu Creţu, cu 5 milioane euro.
Asta în condiţiile în care acelaşi Zămosteanu cumpărase acelaşi teren, pe 19 februarie 2014, cu 7,2 milioane de lei (sub 2 mil. euro) de la Fundaţia Caritatea. Prin supraevaluarea terenului, Zămosteanu şi-a fi diminuat profitul din firmă şi ar fi plătit impozit mai mic către stat. Printre argumentele DIICOT din dosar se numără inclusiv un raport de evaluarea al Primăriei, referitor la acel teren.
„Acest aspect este susţinut de faptul că imobilul în cauză a fost evaluat în anul 2018 de către Primăria mun. Iaşi la suma de 2,8 milioane euro, toate acestea în condiţiile în care piaţa imobiliară a prezentat o evoluţie ascendentă în ultimii 5 ani“, se arată în referatul de arestare.
Conform unor surse juridice, subiectul acelui teren de pe strada I.C. Brătianu nu ar fi fost singurul abordat în timpul interogatoriului lui Harabagiu, viceprimarul fiind întrebat inclusiv despre un apartament pe care socrii săi l-au cumpărat de la Zămosteanu, dar şi despre alte chestiuni legate de urbanism.