Descurcăreţul fin al lui Crin Antonescu.  Afaceri de milioane de euro cu statul, deşi e condamnat şi fugit din ţară

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Firma fondată de un om de afaceri ieşean condamnat pentru corupţie şi dat în urmărire generală a câştigat, doar în ultimul an, în jur de 50 de milioane de lei din contracte încheiate cu statul. Afaceristul, finul de cununie al fostului lider liberal Crin Antonescu, este de negăsit pentru autorităţi în tot acest timp.

O societate controlată din umbră de un ieşean aflat pe lista “most wanted” a Poliţiei reuşeste să câştige contracte publice pe bandă rulantă. Cristian Maftei este un apropiat al liberalilor ieşeni el fiind cununat, în trecut, chiar de fostul preşedinte al PNL, Crin Antonescu. În luna iunie a anului trecut, Maftei a fost condamnat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) la şase ani de închisoare cu executare, într-un dosar în care a mai fost încarcerat şi fostul prefect al judeţului Iaşi, Radu Prisăcaru, pupil al fostului  baron Relu Fenechiu.

Dacă ceilalţi inculpaţi din dosarul lui Maftei, denumit de presă “Mită la prefect”, s-au prezentat la Poliţie după condamnare, afaceristul a fost de negăsit. Surse din anturajul său spun că Maftei ar fi plecat în Republica Moldova înainte de condamnare pentru ca, ulterior, să fugă într-o destinaţie necunoscută. În prezent, Maftei este dat în urmărire internaţională.

Firma sa şi contractele cu statul

În perioada în care a prosperat în afaceri la Iaşi, Cristian Maftei a ajuns în vizorul opiniei publice mai ales prin contractele pe bandă rulantă pe care le câştiga cu statul. Maftei este fondatorul firmei de construcţii Enviro, cea care l-a făcut multi-milionar în euro şi care îl făcea, la mijlocul anilor 2000, unul dintre cei mai importanţi sponsori al PNL Iaşi. De altfel, prietenia sa cu liderii de pe atunci al partidului este una de notorietate la nivelul municipiului.
După fuga sa misterioasă din ţară firma Enviro şi-a continuat activitatea ca şi cum nimic nu s-ar fi schimbat. La nivel formal au fost schimbaţi asociaţii şi administratorul, însă potrivit presei locale din Iaşi şi a unor apropiaţi ai lui Maftei, cel care controlează din umbră întreaga activitate ar fi tot afaceristul-fugar.

image

De la data dispariţiei din ţară şi până în prezent, ceva mai mult de un an, Enviro a câştigat contracte publice în valoare de aproximativ 50 de milioane de lei, printre beneficiarii contractelor numărându-se mai ales instituţii publice.

Ultimele contracte

Una dintre ultimele “lovituri” ale firmei fugarului Maftei a fost dată chiar în urmă cu câteva zile. Enviro a câştigat o licitaţie organizată de comuna Voineşti, pentru asfaltarea mai multor străzi în suprafaţă totală de 4,65 de kilometri. Societatea fondată de fugar a fost singura care a participat la licitaţie şi a “prins” contractul cu o ofertă de 3,07 milioane de lei, cu doar 50 de lei mai puţin decât autoritatea contractantă estima în caietul de sarcini. De asemenea, în urmă cu două zile, Enviro a semnat un contract în municipiul Paşcani în valoare de peste 2,4 milioane de lei, privind lucrări de întreţinere şi reparaţii drumuri pe străzile din municipiu.

Printre contractele încheiate de Enviro în ultimul an se numără şi cele cu Consiliul Judeţean Iaşi (16 milioane de lei), comuna Miroslava (9,15 milioane) sau comuna Bivolari (9,15 milioane de lei).

Cununat de Crin Antonescu

În 2003, Cristian Maftei se căsătorea la Iaşi cu un notar public cunoscut în oraş fiind cununat la acea vreme de Crin Antonescu, fost preşedinte al PNL. Maftei a divorţat de soţia sa, cu care are un copil, înainte de a fi condamnat la închisoare. După declanşarea anchetei ce avea să-i aducă o condamnare lui Maftei, Antonescu admitea relaţia de afinitate pe care o are cu afaceristul ieşean menţionând că “nu a avut niciodată legături sau discuţii referitoare la orice gen de afaceri".


La sfârşitul lunii august 2006, prefectul Radu Prisăcaru a fost arestat de DNA pentru că ar fi cerut trei hectare de teren din cele 16 pe care urma să le primească, în urma unei retrocedări, doctorul ieşean Norina Forna. Alături de el au fost ridicaţi şi şeful Agenţiei Domeniilor Statului (ADS), Flavius Ioniţă, omul de afaceri Cristian Maftei şi avocatul Toni Baltag. Cei patru au fost arestaţi o lună, iar la sfârşitul anului 2006 au fost trimişi în judecată sub acuzaţia de luare de mită şi complicitate la luare de mită.

Ulterior condamnării definitive, fostul prefect Radu Prisăcaru a fost încarcerat în Penitenciarul de Maximă Siguranţă din Iaşi, acolo unde, la un moment dat, a fost la un pas să fie linşat de un deţinut recalcitrant. Actualii administratori ai firmei fondate de Cristian Maftei nu au putut fi contactaţi în cursul zilei de ieri pentru a-şi exprima un punct de vedere.
 

Iaşi

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite