Contre în scandalul „Băgaţi site-ul de cultură în dubă 2“. Între „nu e rostul jandarmilor să facă critică de teatru“ şi „actorii au profitat în mod mârşav“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Jandarmii din Iaşi au legitimat un grup de actori timişoreni la sfârşitul unui spectacol în aer liber jucat la Iaşi, în care s-au folosit şi injurii. Scena, postată pe Internet, a stârnit reacţii virulente împotriva Jandarmeriei Române. Jandarmii se apără spunând că au respectat legea.

Actorii unei trupe din Timişoara au fost legitimaţi de jandarmi după spectacol jucat în aer liber, în seara zilei de duminică, 9 octombrie, în centrul oraşului Iaşi. Membrii trupei „Auăleu“ au fost chestionaţi de oamenii legii la scurt timp după ce au interpretat o piesă de teatru a cărei scenariu se referă la un conflict între manifestanţi şi Jandarmerie.

Motivul invocat de jandarmi pentru intervenţia filmată şi distruibuită masiv pe reţelele sociale a fost că artiştii au avut mai multe replici cu caracter trivial şi astfel au deranjat ordinea şi liniştea publică.

Actorii timişoreni au venit la Iaşi cu ocazia Festivalului Internaţional de Teatru pentru Publicul Tânăr Iaşi (FITPT) şi au interpretat în Piaţa Unirii din Capitala Moldovei spectacolul „Huooooo!!!“. Potrivit Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Iaşi, în timpul spectacolului jucat în aer liber, mai multe persoane din aflate în Piaţa Unirii au reclamat că se folosesc cuvinte vulgare. Imediat după ce spectacolul s-a terminat, actorii au fost legitimaţi de oamenii legii, între cele două părţi izbucnind un conflict violent.

„Te scuip în faţă, bă!“

Artiştii au reacţionat, ironizându-i pe oamenii legii şi spunând că le încalcă dreptul la exprimare. Polemica a atins cote maxime în momentul în care unul dintre artişti i-a spus jandarmului care voia să îl legitimeze că-i dă „datele de identificare“ ale personajului pe care l-a interpretat, pentru că el a fost cel care a înjurat. În timpul discuţiei, acelaşi combatant a spus jandarmilor că, dacă doreşte, poate „umbla şi în p*** goală pe scenă“. De asemenea, actriţa care a jucat în piesă s-a adresat jandarmului: „Te scuip în faţă, bă!“, fără ca acesta să reacţioneze în vreun fel. În cele din urmă, membrii trupei de teatru au postat imaginile pe Facebook, stârnit multiple reacţii, cele mai multe vehemente împotriva Jandarmeriei.

Reacţia Jandarmeriei

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Iaşi, nici membrii trupei de teatru din Timişoara, dar nici organizatorul – Teatrul Luceafărul din Iaşi, n-au primit vreo sancţiune în urma evenimentului de duminică. Oamenii legii spun că au decis doar să-i avertizeze verbal pe artişti şi susţin că nu au greşit deloc în intervenţia lor.

„Echipajul de jandarmi care se afla în zonă a fost sesizat de către mai multe persoane că la una dintre manifestări este folosit un limbaj vulgar şi cu expresii jignitoare. Jandarmii au înţeles actul artistic, că este o piesă de teatru, totuşi, au menţionat ca nu e normal ca un limbaj de genul acesta să fie folosit într-un spaţiu public. Pentru că, pe lângă participanţii la acel eveniment, erau şi alte persoane care se aflau în Piata Unirii, inclusiv copii şi bătrâni care se plimbau prin zona“, a spus, pentru „Adevărul“, Mihai Cojocariu (foto dreapta), purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Iaşi.

Acesta a menţionat că jandarmii au mers şi au discutat cu artiştii după finalizarea spectacolului, „cu simpla intenţie“ de a le atrage atenţia cu privire la limbajul folosit. „Una este să foloseşti limbajul într-o sală de spectacol, unde este prevăzut de obicei pe afiş că este folosit un limbaj vulgar sau că persoane de o anumită vârstă este bine să nu participe, şi alta e ca acest lucru să se întâmple într-un spaţiu public, în care lumea se duce să se plimbe, să se recreeze“, a adăugat Cojocariu.

Reacţia organizatorului

image

Oltiţa Cîntec, directorul Teatrului Luceafărul Iaşi, organizatorul festivalului în cadrul căruia a fost jucată piesa, a precizat cotidianului „Adevărul“ că acelaşi spectacol mai fusese jucat în Iaşi cu o zi înainte, tot în aer liber, fără a fi probleme. Cîntec ne-a mai spus că jandarmii au venit la Teatrul Luceafărul, unde „a încercat să le explice diferenţa dintre teatru şi viaţă, personaj şi actorul care-i interpretează, ficţiune şi realitate“. În cele din urmă, Cîntec spune că s-a luat legătura cu şeful Jandarmeriei Iaşi, care a aplanat situaţia.

„Orice spectator de teatru are la dispoziţie câteva modalităţi civilizate de a-şi exprima atitudinea faţă de un spectacol pe care îl urmăreşte: poate pleca de la acel spectacol, indiferent că e în aer liber sau într-o incintă; poate aplauda sau nu la final. Nu e rostul jandarmilor să facă critică de teatru. Ca selecţioner, promit să extind pentru ediţiile viitoare ale FITPTI acest segment de spectacole stradale, întrucît, iată, sunt ieşeni care nu sunt obişnuiţi cu asemenea forme de expresie artistică. Din diverse motive, pe care nu le enumăr aici, sunt oameni care nu ajung la teatru, nu sunt obişnuiţi să meargă la spectacole, şi atunci e bine să mergem noi către ei. Pentru a le arăta că arta teatrală nu e ceva periculos, nu e ceva nociv, dimpotrivă, e leac pentru suflet“, a precizat Oltiţa Cîntec (foto stânga), într-un răspuns remis „Adevărul“. Directorul festivalului a mai arătat că i-a invitat pe cei doi jandarmi să participe miercuri la un spectacol de teatru susţinut de Florin Piersic Jr.

Păreri împărţite

Criticul de teatru Călin Ciobotari contestă vehement modalitatea în care au reacţionat jandarmii ieşeni. „Ridicolul situaţiei, ineditul ei (realizatorii spectacolului l-au jucat de zeci de ori în diferite spaţii publice din România, fără nici un incident!), grotescul surparealist al scenetei «de moravuri» produsă de jandarmi în Piaţa Unirii – toate astea acoperă de ruşine un oraş încă mirat de eşecul din competiţia pentru titlul de Capitală Culturală“, ne-a spus Ciobotari.

Sunt însă şi păreri din lumea artei ce blamează modul în care actorii au înţeles să dialogheze cu jandarmii. Actorul Alexandru Petrila, membru al Trupei de teatru si improvizatie IDIOT, crede că în urma acestui scandal nu are de pierdut decât oraşul Iaşi. „Actorii au profitat în mod mârşav ca să îşi continue mesajul din piesă după ce spectacolul se terminase, atunci când erau deja cetăţeni. Ieftin din partea lor. Când eşti într-o sală de teatru, spectatorul este musafirul tău şi, dacă nu-i place gazda, este liber să plece în orice moment. Când eşti pe stradă, actorul este musafirul spectatorului şi trebuie să se comporte ca atare. Din păcate, din felul în care este relatat acest eveniment concluzia care va rămâne e că ieşenii / jandarmii nu ştiu să aprecieze un act cultural. Ceea ce este fals. Ultima dată când am jucat pe stradă, jandarmii ştiau şi au venit la noi înainte de spectacol ca să ne asigure că sunt în preajmă în caz că se ia cineva de noi. M-am simţit protejat, deşi eram dinainte protejat de bunul simţ“, a spus Alexandru Petrila (foto dreapta).

În ce constă piesa de teatru

În spectacolul „Huooooo!!!“ al trupei „Auăleu“ din Timişoara personajele sunt un jandarm de la trupele de intervenţie (un „mascat“), interpretat de actorul Ionuţ Pârvulescu, şi o pensionară, fostă profesoară de limba română, protestatară, interpretată de actriţa Christine Cizmaş. Potrivit Oltiţei Cîntec, spectacolul este o comedie realizată de Ovidiu Mihăiţă, care abordează probleme ale societăţii româneşti actuale (pensiile mici, criza din sistemul de sănătate, problemele din educaţie etc.) ironizând, printre altele, cîteva metehne ale personajului „Jandarmul“, ca de pildă scrierea amenzilor cu greşeli de ortografie, jucatul pe smartphone în timpul programului, dificultăţile de exprimare etc.
 

Oltita Cantec
image
Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite