Generalul ucrainean capturat cu ajutor FBI, condamnat de încă o instanţă ieşeană după ce a fost acuzat de o fraudă de un milion de dolari

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Generalul în rezervă Valeriu Gaiciuc a fost condamnat la Iaşi la şase ani de închisoare cu executare, potrivit unei sentinţe a Curţii de Apel Iaşi de vineri, 1 noiembrie, care a respins apelul inculpatului.

Gaiciuc şi complicii săi mai au dreptul de a ataca cu recurs sentinţa judecătorilor ieşeni. Aceştia i-au mai condamnat pe Konstantin Ossipov la patru ani de închisoare în regim de detenţie în timp ce Matei Vitalie a primit trei ani cu suspendare. Cei trei au fost trimişi în judecată de DIICOT în 2012 pentru constituire a unui grup infracţional după ce, în decembrie 2011, fuseseră prinşi în flagrant când încercau să ridice un million de dolari de la o bancă din Iaşi, bani obţinuţi ilicit.

Viaţa dublă a generalului

Pe internet încă mai pot fi găsite fotografii în care Valeriu Gaiciuc strange mâna foştilor preşedinţi ai Ucrainei, respectiv Republicii Moldova. Chiar dacă în public generalul cu dublă cetăţenie apărea în compania lui Viktor Iuşcenko sau Vladimir Voronin, în paralel acesta se ocupa cu fraude bancare de ordinul milioanelor de dolari.

Eticheta sa publică era impecabilă. Pe lângă vizitele pe care le făcea celor doi preşedinţi, Gaiciuc ajunsese la un nivel de notorietate atât de mare încât însuşi patriarhul Kiril al Rusiei i-a strâns mâna la un eveniment public.

Viaţa duplicitară a lui Valeriu Gaiciuc, care are atât cetăţenie ucraineană cât şi moldoveană, a fost deconspirată la finele anului 2011, atunci când acesta a venit la Iaşi pentru a scoate aproape un milion de dolari de la o bancă din Iaşi. Alături de el s-au deplasat la Iaşi şi alţi doi complici, Konstantin Ossipiv, un bărbat originar din Rusia cu cetăţenie israeliană şi basarabeanul Matei Vitalie.

Afaceri ilegale cu rapiţă

Milionul de dolari pe care cei doi au încercat să-l scoată de la de la banca din Iaşi nu fusese obţinut însă pe căi ortodoxe ci prin fraudarea unor conturi bancare din SUA şi Italia, aveau să afle ulterior anchetatorii.

Generalul şi locotenenţii săi au ajuns în România în încercarea de a “spăla” banii obţinuţi ilegal. Aceştia au fost plimbaţi prin mai multe conturi iar pentru a crea aparenţa legalităţii, Gaiciuc a plăsmuit mai multe tranzacţii. Una dintre ele se referea la vânzarea unei cantităţi de rapiţă.

Ceea ce nu ştiau Gaiciuc, Ossipov şi Vitalie era că autorităţile străine erau de mai multă vreme pe urmele lor. De altfel, la capturarea celor trei au contribuit inclusiv reprezentanţii FBI, care au ajutat cu informaţii autorităţile române. DIICOT Iaşi i-a săltat pe cei trei în decembrie 2011 iar ulterior aceştia au fost arestaţi. Între timp, Matei Vitalie a fost eliberat din arest preventiv. Gaiciuc şi Ossipov încă se mai află în Penitenciarul Iaşi.

Potrivit sentinţei judecătorilor, Valeriu Gaiciu şi Konstantin Ossipov ar urma să-şi execute pedepsele în ţările de origine dacă acestea vor rămâne definitive.
 

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite