Clanurile care conduc Moldova. Cine sunt Corduneanu, Mararu sau Hassan

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Corduneanu, Mararu, Hassan sau Gentimir
Corduneanu, Mararu, Hassan sau Gentimir

Corduneanu, Mararu, Hassan sau Crăciun sunt câteva dintre numele despre care se vorbeşte în şoaptă în marile oraşe din nordul României. Magistraţii acuză lipsa unei reacţii ferme a poliţiştilor pentru stârpirea interlopilor. Interlopii şi acoliţii lor şi-au făcut o meserie din cămătărie, şantaj, înşelăciune sau trafic de persoane.

CITEŞTE ŞI:

Igaş: „Demiterea lui Petre Tobă are legătură cu cazul Chilat”

Igaş: „Vor fi făcute controale la toate IPJ-urile din ţară”

Asasinarea lui Gheorghe Mararu la Piatra Neamţ, pe 14 octombrie, a adus în atenţia opiniei publice grupările interlope care fac legea în economia subterană a Moldovei. Poliţiştii de la Crimă Organizată monitorizează, aproape în fiecare oraş din nord-estul ţării, grupări specializate în cămătărie, trafic de persoane sau înşelăciune.

Cel mai renumit clan din regiune este cel al Cordunenilor, care s-a remarcat iniţial prin performanţe sportive, inclusiv clasări de top la Jocurile Olimpice. Ulterior şi-au făcut un nume în mediul interlop, sub şefia lui Constantin Bogdan (fost Corduneanu).

Constantin Bogdan (fost Corduneanu)

Constantin Bogdan (fost Corduneanu)

În acest moment, acesta se află după gratii, împreună cu şase dintre fraţii săi, plus alte rude şi apropiaţi. Ei sunt judecaţi pentru tâlhării, şantaj, înşelăciune, spălare de bani şi trafic de persoane, infracţiuni comise în perioada 2003-2009. Una din cele mai importante „afaceri“ ale clanului era reţeaua de hoţi, care s-ar fi extins în 34 de ţări din Europa, de pe urma căreia interlopii ar fi obţinut un profit de 1,6 milioane de euro. Pe numele lor au fost deschise însă dosare de cercetare încă din 1994, inclusiv pentru trafic de droguri.

Mai citiţi şi:

EXCLUSIV Costel Corduneanu, de la medalii la cătuşe (VIDEO)

Reţeta Clanului Corduneanu de a scoate bani de pe urma hoţilor/ INTERCEPTĂRI ŞOC

EXCLUSIV/Şeful Vămii Galaţi a fost bătut şi sechestrat de miliardarul interlop Cătălin Chelu

În ultimii cinci ani, Iaşiul a fost zguduit şi de afacerile clanurilor Tănase, Gologan, care s-au ocupat în special cu traficul de persoane. Cosmos Tănase a fost arestat în 2005 în Spania, dar anul acesta a fost pus în libertate. O parte din membrii clanului Gologan au fost condamnaţi în Franţa, iar alţii sunt judecaţi în România. „Nu putem vorbi de clanuri, ci de grupări infracţionale, bine structurate în scopul comiterii mai multor infracţiuni grave, nestructurate sau ocazionale. Aceste grupări infracţionale, pe raza noastră de competenţă, au fost destructurate de lucrătorii BCCO, împreună cu procurorii DIICOT, cu poliţişti, poliţişti de frontieră, SRI “, a precizat comisar-şef Gheorghe Zbarnea, şeful Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate (BCCO) Iaşi.

Bogdan Mararu

Bogdan Mararu

Neamţ: furturi auto şi cămătărie

La Neamţ s-au remarcat fraţii Mararu, care şi-au început ascensiunea cu schimbul valutar efectuat în faţa unui magazin din centrul oraşului. Au evoluat la traficul cu maşini, multe furate, pentru care Bogdan Anton şi Gheorghe Cătălin au fost condamnaţi la închisoare cu executare, în martie 2006. Au scăpat doar cu condamnări fără executare la instanţa superioară, în ianuarie 2008. Familia s-a reprofilat apoi pe cămătărie şi, în ultimii ani, în domeniul afacerilor imobiliare.

Citiţi şi:

Şoric, denunţat de o victimă a clanului Mararu

Piatra Neamţ: Aurelian Vasea Şoric plânge de mila interlopului ucis

AUDIO Şeful Poliţiei Române confirmă legătura lui Şoric cu clanul Mararu

Bacău: trafic de persoane

Unul dintre cei mai periculoşi interlopi băcăuani, Ovidiu Hasan, a deţinut pentru multă vreme monopolul pe sexi-cluburi şi exploatare sexuală de tinere şi chiar s-a vehiculat că printre victimele sale s-ar fi numărat şi Monica Columbeanu.

Acum se află în arest pentru că a tâlhărit un arab de la care dorea să cumpere o maşină de lux. „În ultima perioadă nu am mai avut probleme cu astfel de persoane. Atunci când există date şi informaţii că se comit infracţiuni intervenim şi luăm măsuri“, a declarat Vasile Oprişan, inspector-şef al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bacău.

Ovidiu Hassan

Ovidiu Hassan

Vaslui: proxenetism

În Vaslui sunt de notorietate faptele comise de Alis Gentimir şi fratele acestuia Gabi Ciprian, zis Şchiopu. Ultimul se află încarcerat după ce a încercat să violeze o tânără într-un taxi. La începutul acestui an a avut loc o reglare de conturi între Alis Gentimir şi Cristian Paraschiv, zis „Cel“, cei doi aflându-se în conflict deschis de ani de zile pentru împărţirea zonei de influenţă în Vaslui. Un alt clan din Vaslui este cel al fraţilor Mihai şi Vasile Dăriescu. Aceştia, împreună cu tatăl lor, Mihai, zis „Miţu“, au fost arestaţi în 2006 pentru proxenetism.

Alis Gentimir

Alis Gentimir

Interlopii, favorizaţi de instabilitate
Un înalt magistrat ieşean admite existenţa clanurilor şi spune că apariţia şi omogenizarea lor este determinată de instabilitatea economică, legislativă, precum şi de lipsa de ripostă a autorităţilor. „Structurile de crimă organizată au drept scop obţinerea de beneficii materiale, impunerea unor anumite reguli în mediul social şi în mediul politic. Ar putea fi destructurate dacă organele care se ocupă de siguranţa naţională a ţării ar avea procupări mai intense faţă de aceste aspecte şi dacă nu s-ar ocupa de simple bănuieli“, a declarat Aurel Dublea, judecător al Curţii de Apel Iaşi.

Harta clanurilor din judeţele Moldovei

Butoi: „Asasinatul de la Neamţ putea fi evitat“

Psihologul criminalist Tudorel Butoi, fost colonel de poliţie, susţine că asasinatul de la Neamţ putea fi prevenit. „Când lucram eu la Poliţia Română aveam o hartă a conflictelor străzii: latente, în curs de activare, arhivate. Era ca o cutie poştală actualizată zilnic de ofiţerii de zonă, poliţişti de proximitate, informatori. Dacă auzeai că Mararu era ameninţat, îi chemai, discutai cu ei“, spune fostul poliţist.

Tudorel Butoi

Lipsă de comunicare

Criminalistul crede că poliţiştii din Neamţ trebuiau să fie mai atenţi. „Este vorba despre comunicare, prevenire, aplanare, amendă, avertizare. Înainte, noi aveam legături cu clanurile, le ştiam fiecare mişcare, le suflam în ceafă şi îi băgam la închisoare“, a explicat profesorul universitar doctor Tudorel Butoi. Acesta spune despre Cristian Chilat, zis Falău, că a ucis pentru a da o lecţie. „Este clişeul tipic al celui care ucide cu scopul de a da o lecţie: alţii vor păţi la fel. El este puţin rezistent, egocentric, impulsiv, foarte puţin tolerant la ceea ce înseamnă comunicare. Oamenii aceştia au o gândire de tip rigid. O dată ce s-a hotărât să-l împuşte nu i se mai poate scoate din minte. Aşa se întâmplă în toate mafiile“, a adăugat psihologul criminalist.

Cămătarul Gheorghe Mararu a fost împuşcat duminică, 14 noiembrie, la ora 12.00, într-un bar din centrul oraşului în care se aflau zeci de clienţi. Cristian Chilat a tras şapte gloanţe în victimă şi unul în fratele acesteia.

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite