Cele mai frecvente trei greşeli pe care părinţii le fac în relaţia cu cei mici. Psiholog: „Nu există părinte perfect!“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Psihoterapeutul ieşean Iulia Cruţ, autorul volumului „Trei săptămâni cu trei copii“, vorbeşte despre cele mai întâlnite situaţii care au impact puternic asupra micuţilor.

Interacţiunea dintre părinţi şi copii lasă inevitabil urme în vieţile celor implicaţi în una dintre cele mai importante relaţii umane. Nu de puţine ori, adulţii adoptă comportamente care sunt văzute din exterior drept extreme. Psihoterapeutul Iulia Cruţ vorbeşte despre astfel de erori pe care părinţii le comit frecvent.

„Putem pleca pentru început de la cuvântul «greşeală», care îi urechiuşele copiilor sună ca «defect». Atunci când îi spun copilului «Ai greşit!» şi îi repet acest mesaj, va înţelege că ceva este în neregulă cu el ca persoană. Asta este destul de complicat de reparat, pentru că ajunge un adult care se percepe ca fiind defect. Aş recomanda să nu se folosească acest cuvânt, ci să găsim soluţii pentru a-i explica micuţului unde a făcut altfel decât ne-am aşteptat noi“, a explicat Iulia Cruţ. Aceasta a precizat că atât în familie, cât şi la şcoală copiilor li se spune mult prea des că au greşit.

Un alt comportament extrem din partea părinţilor este hiperprotecţia. „Faptul că mulţi părinţi tind să-şi protejeze în exces copiii, creează un handicap pentru cei mici. Şi asta poate porni şi de la faptul că-l ţin prea strâns de mână de frică să nu cadă“, a afirmat psihoterapeutul. Specialistul a precizat că sunt cazuri de copii care nu mai conştientizează teama de anumite obstacole, nu o pot verbaliza şi ajung să se îmbolnăvească.  

O altă extremă a comportamentului părinţilor este de a pune pe umerii copiilor toate visele lor ratate. „Dacă verbalizează, părinţii spun «o să-i ofer copilului tot ce nu am avut eu». De multe ori părinţii forţează copilul într-o direcţie care nu e a lui. De aici decurg situaţii în care copiii ajung să fie duşi la foarte multe activităţi extraşcolare. Astfel, avem un copil obosit, care învaţă să fie stimulat prin premii şi note. Mai degrabă, copilul ar trebui învăţat cum să depăşească situaţia de eşec, care apare inevitabil“, a explicat Iulia Cruţ.

Sfatul psihoterapeutului ar fi ca părintele să caute echilibrul în relaţia sa cu micuţul. „Ca părinte trebuie să cauţi să ai un echilibru, pentru că nu există soluţii universal valabile, nu există reţete. În orice comportament e nevoie de un echilibru pentru ca situaţiile de viaţă să nu degenereze într-o greşeală. Totodată, adulţii trebuie să înveţe să se şi ierte, pentru că nu ne învaţă nimeni să fim părinţi“, a afirmat Iulia Cruţ.
 

Citeşte şi:

Cât de importantă este perna în timpul somnului. Sfaturi utile pentru a evita durerile de spate

Tehnici de a recunoaşte minciunile transmise de interlocutori: „Fiecare om are propriul comportament nonverbal“

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite