Ce alcoolemie avea băiatul care s-a fotografiat cu paharul în mână cu două ore înainte să moară la volan
0Rezultatele probelor prelucrate la Institutul de Medicină Legală Iaşi au demonstrat că tânărul se afla în stare de ebrietate în momentul producerii evenimentului rutier.
Andrei Vlăduţ Onofrei, băiatul în vârstă de 23 de ani care a murit duminică dimineaţa într-un accident rutier petrecut pe raza judeţului Iaşi, avea o alcoolemie în sânge de peste 2‰. Potrivit Ziarului de Iaşi, rezultatele probelor prelucrate la Institutul de Medicină Legală Iaşi au demonstrat că tânărul se afla în stare de ebrietate în momentul producerii evenimentului rutier. Informaţia a fost confirmată iniţial de salvatorii SMURD care l-au resuscitat pe băiat imediat ce au ajuns la locul accidentului.
„Un echipaj SMURD a intervenit la un accident rutier petrecut pe raza localităţii Probota, cu o victimă decedată. Victima, şofer descarcerat în vârstă de 23 ani, a condus în stare de ebrietate, lovind un stâlp şi doi copaci, după care s-a răsturnat. Tânărul era politraumatizat prin accident rutier, se afla în stop cardio-respirator neresponsiv la manevrele de resuscitare, cu traumatism cranio-cerebral major”, a arătat profesorul Diana Cimpoeşu, medic-şef UPU-SMURD.
Andrei Vlăduţ Onofrei era originar din satul ieşean Tabăra, comuna Bivolari. În noaptea de sâmbătă spre duminică, tânărul a petrecut într-o discotecă din comună. Duminică, 4 martie, în jur de ora 01.30, cu două ore înainte să fie declarat decedat, băiatul s-a fotografiat ciocnind un pahar cu un prieten şi a postat imaginea pe contul personal de Facebook.

Cele mai multe comentarii la ultima fotografie cu Andrei Vlăduţ Onofrei în viaţă transmit condoleanţe familiei Onofrei. În glumă, un cunoscut le-a scris petrecăreţilor să nu mai bea. „Mai lăsaţi băutura”, le-a comentat Petru Ciobanu tinerilor aflaţi în club.
Citeşte şi: