Campanie umanitară unică în ţară. Un preot caută îngeri păzitori pentru 400 de copii. „Numai investind în educaţia lor, îi ajutăm să aibă un viitor mai bun”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preotul misionar Dan Damaschin de la Maternitatea Cuza –Vodă din Iaşi a pus pe picioare un proiect de adopţie la distanţă a aproape 400 de copii săraci din judeţ. Prin contribuţia donatorilor, preotul şi voluntarii săi se îngrijesc să ofere sprijin constant familiilor nevoiaşe care arată că susţin educaţia copiilor. Cei mici, la rândul lor, trebuie să dovedească aplecare faţă de şcoală şi rezultate pe măsură.

Campania „Dăruim Speranţă”, realizată iniţial în preajma Crăciunului şi a Paştelui de către preotul misionar Dan Damaschin de la Maternitatea Cuza-Vodă, a fost transformată într-un proiect amplu de ajutorare a familiilor cu mulţi copii din judeţul Iaşi. Preotul şi-a propus să extindă ajutorul pe o perioadă de mai mulţi ani, să ofere un sprijin constant familiilor nevoiaşe.

Proiectul de adopţie la distanţă a fost lansat la începutul lunii iunie şi până în prezent peste 90 de donatori au anunţat că vor contribui lunar pentru ajutorul copiilor. „Ceea ce vă pot asigura însă, este faptul că, sufleţelul pe care îl veţi ajuta de astăzi înainte, vă va purta în inimă pentru totdeauna. Iar dacă, de bunăvoie şi nesiliţi de nimeni, doriţi să schimbaţi istoria, în calitate de supereroi sau, vorbind pe înţelesul tuturor creştinilor, în calitate de «Îngeri Păzitori», atunci trebuie să fim conştienţi că nu e deloc o joacă”, a precizat preotul Dan Damaschin pe pagina personală de Faceebok.

Lista cu copiii care pot fi ajutaţi prin adopţie la distanţă poate fi consultată pe pagina de Facebook a preotului ieşean. Pentru a devenit îngerul păzitor al unui copil sărman din judeţul Iaşi trebui să urmaţi mai mulţi paşi, pe care îi puteţi realiza cu ajutorul voluntarilor de la biserica din curtea Maternităţii „Cuza-Vodă”.

„Văzând că oamenii sunt buni şi îşi doresc să dea din ce au şi celor mai încercaţi de nevoi, ne-am propus să extindem acest proiect pe durata întregului an, respectiv pe o perioadă de cinci ani. Experienta noastră în această zonă ne-a învăţat că numai investind pe termen lung în educaţia şi bunăstarea copiilor, putem cu adevărat să-i ajutăm să aibă un viitor mai bun. O lume educată este o lume mai bună, iar pentu copiii noştri educaţia este singura şansă de a trece barierele create de mediul în care se dezvoltă acum”, a subliniat iniţiatorul proiectului, preotul Dan Damaschin.



Pentru a-i ajuta pe copii să ducă o viaţă decentă, preotul îşi propune să-i ajute din donaţiile primite cu îmbrăcăminte şi încălţăminte adaptate fiecărui sezon, rechizite suficiente pentru întreg anul şcolar, materiale pentru activităţi vocaţionale, burse pentru continuarea studiilor de liceu şi facultate, meditaţii suplimentare cu profesori de specialitate, respectiv pachete cu jucării, alimente şi dulciuri sau excursii şi tabere în ţară.

Persoanele care vor să contrubuie la proiectul preotului ieşean Dan Damaschin îi pot scrie pe Facebook sau îl pot suna la numărul de telefon 0744.798.610.
 

Citeşte şi:

Preotul din Iaşi care face case pentru săraci şi duce la şcoală sute de copii. „Sunt suflete tăiate cu bărdiţa din start. Creştinii sunt lăsaţi să fie solidari”

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite