Anchetă la o şcoală generală unde s-au înscris la clasa pregătitoare de 10 ori mai mulţi copii decât a estimat conducerea
0Una dintre cele mai râvnite şcoli generale în municipiul Iaşi se află într-o anchetă declanşată de şefii Inspectoratului Şcolar Judeţean Iaşi, după ce mai mulţi părinţi au reclamat supraaglomerarea şi schimbări în programul claselor.
Inspectoratul Şcolar Judeţean Iaşi face o anchetă la Şcoala generală "Titu Maiorescu" din Iaşi, după ce mai mulţi părinţi au reclamat supraaglomerarea şi schimbări în programul claselor, întrucât la clasa pregătitoare au fost înscrişi 208 copii, de peste zece ori mai mulţi decât era estimat.
Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Iaşi, instituţia a declanşat o anchetă la Şcoala generală "Titu Maiorescu" din Iaşi, în urma sesizărilor primite de la mai mulţi părinţi care reclamau decizii defectuoase ale conducerii unităţii de învăţământ.
"Şcoala este într-o verificare, a fost o echipă de control şi sunt situaţii conflictuale cu anumiţi părinţi, cu anumite colective. Sunt unele decizii gândite pentru anul viitor, iar noi analizăm în ce măsură s-au respectat procedurile şi regulamentele noastre. S-au convocat anumite consilii de administraţie în care nu a fost toată lumea convocată, s-au ars nişte etape şi e a doua oară când apar aceste situaţii conflictuale", a declarat Camelia Gavrilă, inspector general al ISJ Iaşi, pentru Mediafax.
Pe de altă parte, directoarea Şcolii generale "Titu Maiorescu", Gabriela Jipu, susţine că problemele în acest caz ar fi apărut după ce mai mulţi părinţi şi-au înscris copiii la clasa pregătitoare, în urma obţinerii unor vize de flotant în circumscripţia instituţiei de învăţământ.
Gabriela Jipu a precizat că, în urma unei analize făcute de şcoală, aproximativ 17 copii urmau să fie înscrişi la clasa pregătitoare, însă pe liste s-au înscris 208 copii.
"Sistemul cu viză de flotant este prost gândit şi ne-am trezit cu foarte mulţi copiii. Acum vom fi nevoiţi să facem cinci clase pregătitoare în loc de trei, iar cea mai mare problemă o avem cu spaţiul", a declarat Gabriela Jipu.
Ea a menţionat că şi anul trecut au existat probleme cu supraaglomerarea, elevii de clasa a VII-a de la Şcoala "Titu Maiorscu" fiind nevoiţi să înveţe după- amiază, şi că, de anul acesta, este posibil ca şi elevii de clasa a III-a să înveţe după ora prânzului.
Conform sursei citate, există o clasă pregătitoare care nu poate avea mai mult de 24 de elevi, urmând ca restul de 185 de copii să fie împărţiţi în clase de câte 37.
"Nu avem însă suficiente spaţii ca toţi să înveţe în acelaşi timp. Dar nu e normal nici să pun copii de cinci ani jumătate - şase ani jumătate să înveţe după-amiază, copii înscrişi în clasa pregătitoare", a precizat Gabriela Jipu.
Aceasta a mai spus că şi-ar dori ca şcoala să aibă posibilitatea să controleze care dintre cei 208 copii de la clasa pregătitoare au fost înscrişi în baza unor mutaţii de locuinţă reale.
"Nu există în metodologie, dar privim şi noi problema încercând să o rezolvăm. Nu se poate face o anchetă ca să vedem câţi dintre cei 208 copii au mutaţii, dar putem să cerem o factură la utilităţi la înscriere, nu de anul curent, ci din cel precedent sau una mai veche", a mai spus directoarea şcolii.
Conducerea ISJ Iaşi susţine că s-a ajuns la o astfel de situaţie, de supraaglomerare în şcoli, pentru că sistemul de înscriere pe bază de buletin, în care contează mutaţia, nu poate fi verificat de către persoanele din sistemul de învăţământ.
"Oamenii din şcoli nu sunt poliţişti care să vadă dacă o mutaţie e reală sau nu, de aceea metodologia are imperfecţiunile ei. Situaţia e mai complexă în cazul Şcolii «Titu Maiorescu», pentru că aici sunt şi clase numeroase, dar au fost şi nişte elemente de comunicare ignorate, elemente de diplomaţie, de deschidere pedagogică şi de comunicare. De aceea, am trimis o echipă de inspectori care verifică dacă lucrurile au fost făcute în pripă", a spus Camelia Gavrilă
În ceea ce priveşte problema spaţiilor, Camelia Gavrilă a explicat că se va lua în discuţie o întâlnire cu municipalitatea pentru a ceda şcolii un corp al unei clădiri aflate în apropiere.