Centrul vechi al Hunedoarei a rămas în afara proiectelor pe fonduri europene

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Centrul Vechi al Hunedoarei, în urmă cu un secol. FOTO: Schoch Frygies.
Centrul Vechi al Hunedoarei, în urmă cu un secol. FOTO: Schoch Frygies.

Restaurarea clădirilor istorice din centrul vechi al Hunedoarei şi transformarea acestuia într-o atracţie turistică au fost amânate din lipsa proiectelor. Peisajul celui mai important loc din trecutul Hunedoarei a rămas dezolant, în ciuda impozanţei castelului, la poalele căruia s-a dezvoltat.

În urmă cu un secol, centrul vechi fusese polul economic al Hunedoarei. Pe cele două maluri ale Cernei, în piaţa înconjurată de clădirile cochete, avea loc unul dintre cele mai importante târguri din zonă. Fusese înfiinţat chiar şi un ştrand în zonă, iar la poalele Castelului Corvinului exista un parc cu palmieri, un cazinou şi mai multe conace.

Unele au fost transformate în ruine, altele case au fost demolate pentru a lăsa loc construcţiilor industriale. În anii 1950, chiar şi o biserică franciscană a fost demolată, pentru a putea fi continuată expansiunea uzinelor. Cu timpul, zona istorică a Castelului Corvinilor a fost sufocată de construcţii siderurgice, însă după anii 1990, centrul a intrat în declin, o dată cu distrugerea combinatului.

Aşteaptă fonduri europene
Demersurilor de revitalizare a zonei nu li s-a acordat importanţă în anii trecuţi. „Sunt străzi pe care, chiar şi acum, în anul 2014, gospodăriile nu au canalizare. În unele case părăsite locuiesc familii de romi, care au ocupat spaţiile abuziv şi îi deranjează pe cei din jur. Le creează o impresie proastă despre această zonă turiştilor străini care vin să viziteze monumentul istoric”, susţine Mariana, una dintre localnice.

Proiectele de reabilitare a centrului vechi al Hunedoarei, de restaurare a clădirilor istorice şi de transformarea zonei într-o atracţie turistică pentru străini sunt amânate, în aşteptarea activării unei linii de finaţare europeană şi a ghidului pentru întocmirea lor. Totuşi, centrul vechi are potenţial, spun reprezentanţii administraţiei locale, care promit un viitor măreţ pentru această zonă.

Vă recomandăm şi:

ICSH e vândut pe bucăţi de lichidator. Preţul total ajunge la 700.000 de euro

Cei mai bogaţi romi din Hunedoara şi-au construit ilegal palatele cu turnuleţe. Au primit amenzi de câte 10.000 de lei

FOTO VIDEO Peisajul postapocaliptic al Hunedoarei: ce a rămas din combinatul devastat pentru fier vechi

Cum arăta industria din Hunedoara în 1966, când imaginea uzinelor a fost imprimată pe bancnota de 25 de lei  

Hunedoara anilor 1950, văzută de spionii străini: relatări despre anti-comunişti, acte de sabotaj şi atacuri ale partizanilor

FOTO Amintiri din „cetatea oţelului”: povestea celor mai interesanţi ani din istoria combinatului de la Hunedoara


 

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite