Un incendiu a lăsat mai multe familii de la marginea Hunedoarei sub cerul liber

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Incendiu în Frontul II. FOTO:Simona Ciortan / Facebook.
Incendiu în Frontul II. FOTO:Simona Ciortan / Facebook.

Un incendiu a cuprins locuinţele mai multor familii din cartierul Frontul II al comunei Teliucu Inferior. Flăcările au fost stinse de pompieri, însă distrugerile au fost mari.

Un incendiu a mistuitun complex de locuinţe din Frontul II, un cartier al comunei Teliucu Inferior, de lângă Hunedoara.

Acoperişul caselor în care se adăposteau mai multe familii a fost devastat de flăcări, însă nu s-au înregistrat victime. Localnicii au lansat un apel către hunedoreni pentru a sprijini familiile afectate de incendiu.

„Au ars în totalitate casele a patru gospodari. Munca, truda de o viaţă, s-a făcut scrum în cateva minute. Doar câteva lucruri am putut scoate din casele unde focul nu a ars prea tare. În rest, totul este scrum şi sunt multe lacrimi. Să ne mobilizăm cu toţii şi să îi ajutăm pe aceşti nefericiţi, cu tot ce putem, căci nu ştim ce ne aduce ora sau ziua de mâine”, spune Simona, una dintre localnice.

incendiu hd
incendiu hd
incendiu hd
incendiu hd

Vă recomandăm să citiţi şi:

Cimitirul horror de la poalele Castelului Corvinilor. Cum a fost decorată cetatea medievală pentru filmul „The Nun”

Castelul Corvinilor a fost împodobit cu decoruri „de groază” pentru filmările la „The Nun”, o producţie cinematografică a companiei americane Warner Bros. Un cimitir a fost amenajat la castel, pentru filmări.

Spărgătorul de la Castelul Corvinilor a fost arestat. A furat 170.000 de lei, dar şi-a rupt picioarele escaladând zidurile

Poliţiştii au identificat autorul spargerii de la Castelul Corvinilor, în urma căreia au dispărut 170.000 de lei. Este un tânăr de 30 de ani, care a fost ridicat din spital, după ce s-ar fi accidentat coborând din castel. Bărbatul a fost arestat.

Oraşul „clanului Resmeriţă”. Fiul cel mic şi-a cerut dreptul la fotoliul de primar în Lupeni, ocupat de două decenii de tatăl său şi apoi de fratele său

Lucian Resmeriţă şi-a anunţat candidatura la funcţia de primar în Lupeni, din partea PSD, la alegerile programate în 11 iunie 2017. În ultimii 17 ani, primăria Lupeni a fost condusă de tatăl acestuia, Cornel Resmeriţă, şi apoi de fratele mai mare al său, Cristian Resmeriţă. Familia Resmeriţă deţine o avere consistentă, însă municipiul a fost în pragul falimentului.

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite