Trupul unui bărbat înecat în apele Jiului este căutat de trei zile, de către pompieri

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Pompierii au reluat căutările bărbatului dispărut. ARHIVĂ.
Pompierii au reluat căutările bărbatului dispărut. ARHIVĂ.

Un hunedorean în vârstă de 61 de ani este dat dispărut de familie şi se presupune că s-a înecat în Jiu. Accidentul s-a petrecut în Petroşani. Victima a fost văzută prăbuşindu-se de pe un podeţ în apă.

S-a întâmplat vineri, în timpul ploilor torenţiale. Martorii evenimentului au declarat că hunedoreanul s-a dezechilibrat şi a alunecat de pe podeţul pe care încerca să traverseze Jiul, iar în urma căderii s-a lovit cu capul de un bolovan. Apoi trupul hunedoreanului a fost purtat de ape în aval.

Oamenii au sunat la 112, iar echipajele de intervenţie au ajuns la faţa locului, însă nu au mai găsit victima. Adâncimea apei în care se preupune că s-a înecat bărbatul era mare, din cauza ploilor şi a scurgerilor de pe versanţi.


„În această dimineaţă au fost reluate căutările victimei. Pompierii fac căutări în zonă, patrulând pe malurile apei, Trupul bărbatului este căutat până la limita judeţului”, a precizat căpitanul Anemona Doda, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Hunedoara.

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite