Secretul Castelului Corvinilor. Experţii au aflat de unde provine uimitoarea rezistenţă a cetăţii vechi de şase secole
0Castelul Corvinilor a rezistat vremii aproape şase secole, deşi materialele din care a fost construit au o durată de rezistenţă mult mai redusă. Explicaţia au oferit-o specialiştii care au expertizat monumentul istoric.
Castelul Corvinilor va intra în acest an în şantier. O investiţie de peste cinci milioane de euro, finanţată de Uniunea Europeană, vizează restaurarea cetăţii medievale şi transformaea ei într-un loc mult mai primitor pentru turişti.
Castelul a fost ridicat în cea mai mare parte în urmă cu aproape şase secole şi uimeşte nu doar prin arhitectura şi grandoarea sa, dar şi prin rezistenţa structurilor sale. Chiar dacă peste 20 din încăperile sale au suferit degradări şi au nevoie de intervenţii de reabilitare, ansamblul medieval şi-a dovedit durabilitatea în faţa timpului, a asalturilor şi a incendiilor care l-au afectat.
Expertizele tehnice realizate arată unde sunt punctele vulnerabile ale monumentului istoric şi oferă explicaţii pentru longevitatea sa. Castelul Corvinilor şi curţile sale ocupă un teren de peste 20.000 de metri pătraţi, din care clădirea propriu-zisă a castelului ocupă o suprafaţă de 3.200 de metri pătraţi. Este astfel unul dintre cele mai întinse monumente istorice din ţară.
Aşezat în partea de sud a Hunedoarei, Castelul Corvinilor ocupă o terasă stâncoasă înaltă, din calcar dolomitic, pe malul drept al râului Zlaşti, amplasamentul oferindu-i o poziţie strategică deosebită. Începuturile castrului regal datează, potrivit unor istorici ca Ştefan Moller, în jurul anului 1241, când aici exista o fortificaţie defensivă. Alţi specialişti, ca Oliviu Velescu, au apreciat că aşezarea datează începând de la mijlocul secolului al XIV-lea. Cert este că la 1409, fortificaţia şi domeniul Hunedoarei au fost dăruite de regele Sigismund cneazului Voicu şi fiilor săi, printre care este amintit Ioan de Hunedoara.
Marea transformare din jurul anilor 1440 - 1480
În vremea voievodului transilvan, guvernator al Ungariei, castrul de la Hunedoara a fost extins cu şapte turnuri legate printr-o curtină, din care patru în formă circulară (Capistrano, Toboşarilor, Buzdugan, Pustiu). Într-o fază ulterioară a construcţiei, a fost ridicată capela şi o altă curtină, susţinută de contraforţi impresionanţi ce pornesc din albia râului Zlaşti, care anulau pentru asediatori suprafaţa terasei stâncoase aflată în faţa primei centuri construite de Ioan de Hunedoara. În vremea realizării sale, monumentul era comparabil cu castelele din vestul Europei, la amploare şi fast.
De-a lungul timpului, Castelul Corvinilor a suferit mai multe transformări, la iniţiativa celor care l-au stăpânit după Ioan de Hunedoara. Iar de la începutul secolului al XIX-lea, a intrat în mai multe procese de restaurare, cele mai importante fiind realizate la sfârşitul secolului al XIX-lea.
„Cetatea iniţială executată în prima etapă (secolul al XIV-lea) a fost amplasată pe partea superioară a terenului stâncos, pe un teren relativ plat, fără denivelări accentuate, fapt ce a generat şi cote de fundare reduse. Etapele următoare, datorită şi creşterii construite ale castelului au coborât pe zonele de povârniş, rezultând ziduri înalte, cu piteni de 10 – 12 metri, în căutarea fundărilor direct pe stâncă. Amplasarea zidurilor de fortificaţie, fără ancorare, direct pe stâncă şi faptul că în multe zone ea prezenta pante accentuate, ulterior a generat apariţia unor degradări importante ca: alunecări şi deplasări de ziduri, spre aval, generate de lipsa forţei de aderenţă, fisuri în structura zidurilor şi ieşiri în plan vertical”, se arată în expertiza tehnică a castelului, consultată de adevarul.ro.
Conglomeratul de clădiri
Din punct de vedere structural, ansamblul prezintă un conglomerat de clădiri cu volume şi regim de înălţime diferenţiate, dar fără legături structurale corespunzătoare între ele. Zidurile fortificaţei sunt realizate în şase etape istorice diferite, între secolele XIV şi XVIII şi cu stiluri arhitecturale caracteristice epocilor, informează autorii cercetării. Materialul de bază folosit la realizarea cetăţii şi ulterior a Castelului Corvinilor a fost piatra naturală din calcar dolomitic.
„În prima etapă de execuţie a castrului din secolul XIV s-au folosit blocuri de piatră din râu, poziţionate direct pe stâncă. Alegerea calcarului ca piatră de construcţie a rezultat din două motive principale: existenţa carierelor de exploatare calcaroase în apropiere şi faptul că aceste calcare sunt rocile cele mai întrebuinţate în construcţii de fortificaţie, deoarece întrunesc toate calităţile cerute de tehnica de realizare a acestora”, arată rezultatul expertizei tehnice a Casteului Corvinilor, consultată de adevarul.ro.
În exploatare s-a urmărit ca piatra brută să fie cât mai curată, să fie tare, compactă, negelivă şi să adere bine la mortar. Din secolul al XVI-lea, datează construcţii de cărămidă în castel. Mortare de zidărie au fost de bună calitate, susţin specialiştii, şi datorită utilizării varului din zonă.
Castelul a rezistat mai mult decât era de aşteptat
Cercetările fizico-mecanice pentru determinarea durabilităţii rocilor în funcţie de climă şi anii de exploatare arată că în cazul calcarelor compacte, primele semne de degradare ale acestora apar până la 150 de ani, iar degradarea totală are loc până la 450 de ani. „Faţă de aceste valori limită prezentate, în cazul ansamblului de la Hunedoara se evidenţiază o durată de exploatare la unele construcţii mult mai îndelungată de 555 de ani, raportată la presupusele începuturi ale cetăţii, stabilite în literatura de specialitate în preajma secolului al XIV-lea. Obţinerea unei asemenea durate prelungite s-a putut realiza numai prin crearea şi respectarea unor condiţii favorabile privind exploatarea în timp a construcţiilor realizate faţă de condiţiile climatice nefavorabile (ape meteorice, îngheţ, dezgheţ, vânt etc.)”, se arată în expertiza tehnică. Astfel, alegerea materialelor de bună calitate, lucrările efectuate corect de meşterii şi arhitecţii medievali şi grija de care s-a bucurat castelul în lungi perioade au prelungit durata de viaţă a monumentului istoric.
Vă recomandăm să citiţi şi:
Se încarcă comentariile...
