Râul Mureş poluat cu uleiuri de la termocentrală. Sunt construite baraje absorbante pentru a opri unda poluantă

Râul Mureş poluat cu uleiuri de la termocentrală. Sunt construite baraje absorbante pentru a opri unda poluantă

Baraje absorbante. FOTO: Prefectura Hunedoara.

Trei baraje absorbante sunt montate pe râul Mureş, în judeţul Hunedoara, pentru a opri unda de poluare cu uleiuri, provenită de la Termocentrala Iernut.

Ştiri pe aceeaşi temă

Un baraj absorbant a fost amenajat pe râul Mureş, în zona Mintia pentru oprirea uleiului provenit din judeţul Mureş, de la Termocentrala Iernut. Potrivit reprezentanţilor Administraţiei de Apă Bazinală Mureş poluarea cu ulei s-a produs după ce s-a fisurat un transformator al termocentralei de la Iernut, iar reprezentanţii acesteia nu şi-au dat seama, fiind sesizaţi de către un reprezentant al Asociaţiei Judeţene a Pescarilor.

„În urma poluării accidentale a cursului de apă Mureş, produsă în data de 13 aprilie 2018, pe raza localităţii Iernut, forţe din cadrul Administraţiei Bazinale de Apă Mureş şi Crişuri, a Sistemului de Gospodărire a Apelor Hunedoara şi Arad şi a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Hunedoara acţionează pentru montarea unor baraje absorbante, acestea fiind amplasate la confluenţa râului Căian cu râul Mureş, în zona localităţii Bejan, comuna Şoimuş. Din informaţiile primite de la ISU Alba, pata de ulei a trecut de barajul absorbant montat pe râul Mureş, pe raza localităţii Şibot”, a informat Prefectura Hunedoara.

Montarea s-a făcut oblic faţă de axul principal de curgere pentru a putea dirija unda de poluare către mal unde există posibilitatea de a fi recuperat agentul poluant cu pompe de absorbţie la suprafaţă. În cursul zilei de duminică se vor monta încă două baraje. Lucrările sunt executate de Serviciul de Gospodărire a Apelor Hunedoara în cooperare cu ISU Hunedoara. „Până la această oră unda de poluare nu a ajuns în zona Mintia”, a informat Prefectura Hunedoara.


Vă recomandăm să citiţi şi:

Poluare accidentală pe râul Mureş cu ulei de transformator de la termocentrala din Iernut

VIDEO Poluare majoră după incendiul devastator de la fabrica de uleiuri: „A murit cam tot ce mişca în râu”

VIDEO Dezastru ecologic pe Lacul Cinciş. Apa hunedorenilor a ajuns „tomberon” pentru localnici şi turişti, iar covoare imense de gunoaie sufocă natura

 

 

 

citeste totul despre: