Proteste în Termocentrala Mintia. Zeci de angajaţi au declarat greva foamei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Proteste la termocentrala Mintia. FOTO: hunedoaratv.ro
Proteste la termocentrala Mintia. FOTO: hunedoaratv.ro

Zeci de oameni au protestat în această dimineaţă în curtea Termocentralei Mintia, din cadrul Complexului Energetic Hunedoara. O parte dintre angajaţi au declarat că se află în greva foamei şi au cerut demisia conducerii CEH.

Aproximativ 30 de angajaţi ai Termocentralei Mintia au protestat în această dimineaţă în curtea întreprinderii, afişând pancarte în care arătau că se află în greva foamei.

Oamenii au protestat faţă de decizia administratorului judiciar al Complexului Energetic Hunedoara de a denunţa Contractul Colectiv de Muncă.

”Am intrat în insolvenţă din cauza conducerii. Noi suntem în insolvenţă şi avem salarii de 20.000 de lei, iar în şomaj dăm angajaţi cu 1.500 de lei, din producţie. Oamenii sunt foarte nemulţumiţi. Cerem să se facă, de urgenţă, acorduri cu fiecare sindicat legal constituit, cerem demisia conducerii complexului, inclusiv a consilierilor, pentru că din cauza lor suntem în această situaţie”, a precizat Mircea Crişovan, lider de sindicat.

”Suntem în greva foamei de la 8 dimineaţa. Motive sunt mai multe. Nu ne bagă nimeni în seamă, în condiţiile în care am protestat de nenumărate ori şi am luat legătura cu autorităţile locale şi centrale, inclusiv cu ministrul. Poate astfel ne vor fi rezolvate problemele. Cerem demiterea conducereii CEH. Pentru că directorii s-au tot rotit între ei, iar o dată cu aceste rotiri şi cu deciziile luate în ultimii ani situaţia noastră s-a schimbat numai în rău”, a declarat Marius Costa, un alt sindicalist.

Prin denunţarea Contractului Colectiv de Muncă, cei peste 6.100 de angajaţi ai CEH nu vor mai beneficia de următoarele avantaje: tichete de masă, tichete cadou, masa caldă pentru salariaţii care îşi desfăşoară activitatea în condiţii speciale de muncă în procent de 100 la sută, zile destinate activităţilor sindicale, adaos pentru sărbătorirea Zilei meseriei, adaos pentru sărbătorirea Crăciunului, adaos pentru Ziua Femeii (8 martie), cota combustibil (energie electrică şi termică), cadouri pentru copiii minori ai salariaţilor, ajutoare financiare, ajutoare pentru calamităţi naturale declarate de autorităţile locale sau centrale, incendii sau explozii la locurile de domiciliu ale salariaţilor, ajutor boli grave si incurabile, accidente de muncă - conform regulamentului aprobat de Comisia paritară administraţie sindicat, adaos pentru ziua salariatului, prima jubiliară, transport gratuit la şi de la locul de muncă, zile libere plătite în cazul unor evenimente familiale deosebite sau alte situaţii, precum şi cu ocazia zilei meseriei.


Vă recomandăm şi:

Ceferiştii au protestat în faţa Prefecturii Hunedoara, necăjiţi de soarta companiei

Angajaţii Căilor Ferate Române şi pensionarii ceferişti au participat marţi la o acţiune de protest, pentru a atrage atenţia asupra situaţiei nefavorabile în care se află. Participarea a fost redusă, mai puţin de 30 de persoane fiind prezente în faţa Prefecturii Hunedoara.

Ce s-a ales de mineri la 17 ani după bătălia de la Costeşti. Culisele violenţelor încheiate cu Pacea de la Cozia şi decăderea apocaliptică a oraşelor-mină

Evenimentele care au culminat, pe 23 ianuarie 1999, cu Pacea de la Cozia au rămas în istorie ca apogeul puterii minerilor din Valea Jiului. De acolo nu se mai putea merge decât în jos. Şi s-a ajuns atât de jos, încât localităţile prospere de acum 25 de ani au devenit ruine, iar titanii acelor vremuri scormonesc în munţii de bolovani în căutare de cărbune ca să aibă ce mânca.

Greva care a cutremurat România lui Ceauşescu, relatată de americani: cum au fost umiliţi miniştrii care au venit să îi calmeze pe mineri

Spre sfârşitul anului 1977, Valea Jiului devenise o zonă militarizată, cu o populaţie tulburată de ameninţările autorităţilor, scriau jurnaliştii de la The New York Times. Totul se petrecea după ce în primele zile ale lunii august, peste 35.000 de oameni au protestat în Lupeni, faţă de condiţiile rele de muncă şi de lipsa alimentelor. Ceauşescu însuşi a ajuns în Valea Jiului pentru a-i calma, însă dictatorul nu şi-a respectat promisiunile.

Şapte ani de la marea tragedie din Mina Petrila: 13 mineri au murit şi 15 au fost răniţi în exploziile din subteran

Se împlinesc şapte ani de la una dintre cele mai mari tragedii petrecute în ultimele decenii în minele din Valea Jiului. În 15 noiembrie 2008, două explozii succesive într-un abataj al Petrilei au curmat viaţa a 13 oameni, mineri şi salvatori. Astăzi, minerii şi-au comemorat foştii colegi.

Lacrimile ortacilor la închiderea Minei Petrila: „Am adăugat încă o tragedie şirului de drame din minerit“

Ultimul vagonet de cărbune adus la suprafaţă din adâncurile Minei Petrila, cea mai veche exploatare minieră din Valea Jiului, a fost înâmpinat cu lacrimi de mineri. Evenimentul a marcat, simbolic, închiderea exploatării de huilă care a funcţionat neîntrerupt timp de 156 de ani.

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite