Proiectul Casa Vulcanilor a fost premiat la Gala Naţională a Voluntarilor 2014

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Voluntarii Geoparcului Dinozaurilor Ţara Haţegului au fost desemnaţi câştigători ai Premiului Publicului în cadrul Galei Naţionale a Voluntarilor 2014, pentru proiectul Casa Vulcanilor.

Casa Vulcanilor, proiectul turistic şi de voluntariat propus de Asociaţia Drag de Haţeg în cadrul Galei Naţionale a Voluntarilor, a câştigat Premiul Publicului pentru cel mai votat proiect de voluntariat al anului 2014, datorită celor 4040 de voturi online primite.

„Acest premiu reprezintă o recunoaştere naţională pentru eforturile voluntarilor din Ţara Haţegului în anul 2014. Casa Vulcanilor este doar o parte a activităţilor în care aceşti tineri au fost implicaţi în cadrul Geoparcului”, a declarat Cristian Ciobanu, managerul proiectului premiat.

Proiectul Voluntari pentru Geoparc - Casa Vulcanilor s-a numărat de altfel printre cele şase proiecte finaliste ale secţiunii „Cel mai bun proiect de voluntariat al anului în domeniul tineret”, fiind selectat de un juriu de specialitate.

În acest an,  la Gala Naţională a Voluntarilor au fost înregistrate 180 de nominalizări, în urma cărora au fost desemnaţi 94 de finalişti în cadrul a 4 categorii şi 22 de secţiuni ale competiţiei.

Invitaţi la voluntariat
Voluntari pentru Geoparc este un proiect început în anul 2013 la iniţiativa Geoparcul Dinozaurilor Ţara Haţegului – Universitatea din Bucureşti, în care s-au înscris peste 190 de tineri voluntari. Casa Vulcanilor a fost unul dintre proiectele desfăşurate în acest an pe teritoriul Geoparcului. Voluntarii au realizat o construcţie din lemn, piatră şi cob (lut amestecat cu nisip, paie si apă) destinată unui muzeul al vulcanilor. Casa Vulcanilor va servi şi ca punct de informare.

“Proiectul Casa Vulcanilor este important din mai multe motive: în primul rând este vorba de crearea unui nou obiectiv turistic, care sperăm să atragă numărul mare de turişti care vizitează biserica Densuş şi să îi facă să petreacă mai mult timp în localitate, cu beneficiile evidente pentru comunitate; în al doilea rând este un spaţiu educaţional care va fi folosit în principal de către Exploratorii din Densuş, club care anul acesta a avut foarte multe activităţi interesante de educaţie nonformală; în al treilea rând construcţia în sine este un model de folosire a materialelor ecologice cu impact minim asupra mediului. Proiectul Casa Vulcanilor este o iniţiativă exclusiv locală, care va ajuta la coagularea comunităţii din Densuş”, a declarat dr. Cristian Ciobanu, managerul de proiect.


Vă recomandăm şi:

FOTO Ciudăţeniile unei cetăţi din secolul al XIV-lea: fortul medieval Mălăieşti a fost înălţat, electrificat şi zugrăvit       

Aproape 1,5 milioane de euro s-au investit în restaurarea unei fortăreţe medievale din Ţara Haţegului, însă rezultatul lucrărilor i-a nemulţumit pe specialişti, care spun că „modernizarea” cetăţii i-a distrus valoarea istorică.

Ruinele Castelului Nopcea ar putea deveni centru cultural şi brand al zonei, printr-un proiect de zece milioane de lei              

Ruinele Castelului Nopcea (Nopcsa) din Săcel au fost incluse într-un amplu proiect de restaurare, în valoare de aproximativ zece milioane de lei. Consiliul Judeţean a aprobat depunerea proiectului pentru solicitarea finanţării lucrărilor, prin Granturile Spaţiului Economic European.

Cetatea regală a Haţegului va fi pusă pe lista atracţiilor turistice, de voluntari           

Cetatea regală a Haţegului va fi promovată de voluntari. Două trasee turistice vor fi amenajate pentru a-i aduce pe iubitorii de drumeţii la unul dintre monumentele is

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite