Planuri pentru Cetatea Devei, rămasă în urma Castelului Corvinilor la turişti: telegondolă nouă şi taxă de vizitare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Aproape 200.000 de oameni au vizitat în 2017 Cetatea Devei, însă monumentul istoric a avut un număr mult mai mic de vizitatori faţă de Castelul Corvinilor. Autorităţile plănuiesc să recupereze decalajul.

În anul 2017, Cetatea Devei a înregistrat mai puţin de 200.000 de vizitatori, în timp ce Castelul Corvinilor a avut peste 330.000 de turişti. Castelul din secolul al XV-lea a înregistrat o creştere a numărului de turişti de peste 10 la sută faţă de anul precedent, în timp ce la cetatea medievală au ajuns cu trei la sută mai mulţi vizitatori decât în 2016 şi aceasta în condiţiile în care preţul unui bilet la Castelul Corvinilor ajunge până la 30 de lei în lunile de vară, în timp ce monumentul istoric al Devei poate fi vizitat gratuit.

Situaţia cetăţii Devei se va îmbunătăţi, potrivit primarului Florin Oancea, iar unul dintre planurile administraţiei locale este înlocuirea gondolei cu o capacitate de 16 locuri cu o telecabină care poate transporta 32 de persoane. „Se va reduce astfel timpul de aşteptare al turiştilor care vor să urce la cetate, iar investiţia se va amortiza mai repede”, spune primarul. De asemenea, vor fi angajaţi ghizi ai cetăţii pentru grupurile de vizitatori şi se va percepe o taxă de vizitare. Incinta I, închisă publicului de mai mulţi ani, din motive de siguranţă şi pentru că nu a fost inclusă în proiectul de restaurare a monumentului istoric derulat în perioada 2013 - 2015, va fi deschisă după amenajări, potrivit planurilor conducerii primăriei. De asemenea, vor fi marcate traseele de vizitare, iar turiştii vor primi mai multe informaţii despre obiectivele monumentului istoric.

Cetatea de-a lungul secolelor
Cetatea Devei a fost în trecut una dintre aşezările militare strategice ale Transilvaniei. Fortăreaţa ridicată pe un deal al munţilor Poiana Ruscăi datează din secolul al XIII-lea, iar în istoria ei a fost considerată unul din locurile de necucerit. Potrivit istoricilor, cetatea regală a Devei care cuprindea un domeniu întins a intrat în 1444 în posesia lui Ioan de Hunedoara, voievodul Transilvaniei. Alături de ea au fost preluate şi 56 de sate, precum şi minele de aur din Munţii Apuseni, care aparţineau domeniului cetăţii. Conform documentelor din secolele trecute, Cetatea Devei era compusă din trei incinte succesive, legate în spirală. Prima şi cea de-a doua incintă aveau forme ovoidale, iar cea de-a treia era reprezentată de un traseu semicircular. Pe latura sudică exista un palat datând, potrivit istoricilor, din secolul XIII, iar pe latura nordică o altă clădire supraetajată.

În 1579, în cetatea Devei a fost întemniţat episcopul Francisc Dávid (1520 – 1579), predicatorul protestant şi episcopul întemeietor al Bisericii Unitariene din Transilvania. David Francisc a murit la Deva în acelaşi an, în închisoarea în care fusese întemniţat pentru erezie. În vremea răscoalei din 1784, condusă de Horea, Cloşca şi Crişan, cetatea a fost loc de refugiu pentru nobilime. Cetatea Devei a fost distrusă de în urma unei explozii petrecute în 13 august 1849, în depozitul de muniţii. În explozie au pierit soldaţii din garnizoana cetăţii.


Vă recomandăm să citiţi şi:

Topul celor mai vizitate atracţii turistice. Castelul Corvinilor a condus detaşat în 2017, Valea Jiului şi Prislop sunt uitate

Castelul Corvinilor a fost cel mai vizitat obiectiv turistic din judeţul Hunedoara, conform unui clasament întocmit de Agenţia de Dezvoltare Economică şi Socială. Pe lista atracţiilor din judeţ, care au primit peste 850.000 de oaspeţi, nu au fost incluse locuri din Valea Jiului, Ulpia Traiana Sarmizegetusa şi Mănăstirea Prislop.

Marile cetăţi ale lui Iancu de Hunedoara. Poveştile celor mai fastuoase monumente medievale ctitorite de voievod

Iancu de Hunedoara a fost unul dintre cei mai bogaţi domnitori din istoria românilor, iar castelele şi cetăţiile medievale ale sale au rămas, peste secole, mărturii ale prestigiului de care se bucura.

VIDEO An negru pentru Cetatea Devei, după 9 milioane de euro cheltuiţi cu „rezidirea” ei. Cum sunt primiţi turiştii în fortul emblematic din vestul ţării

Cetatea Devei a atras în 2017 circa 200.000 de vizitatori, un număr mic faţă de cel pe care l-au estimat autorităţile locale la redeschiderea ei din 2016. Aproape nouă milioane de euro au fost investiţi în reabilitarea lui, însă monumentul istoric a rămas unul „neprietenos”.

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite