Parcul dendrologic confiscat abuziv de comunişti nu va mai putea fi restituit în natură urmaşilor baronilor Ocksay

0
Publicat:
Ultima actualizare:
O magnolie dă farmec Parcului Dendrologic din Simeria. FOTO: D.Guţă . ADEVĂRUL.
O magnolie dă farmec Parcului Dendrologic din Simeria. FOTO: D.Guţă . ADEVĂRUL.

Conacul Bela Fay din Simeria şi cele peste 70 de hectare ale acestuia, transformate în prezent în parc dendrologic, nu mai pot fi retrocedate în natură, potrivit proiectului legii retrocedării, aprobat de Guvern prin asumarea răspunderii.

Noua lege prevede, printre altele, ca parcurile şi spaţiile verzi să nu mai poată fi retrocedate, iar foştii proprietary ai acestora, de la care regiimul communist a confiscate domeniile, să fie despăgubiţi în bani. Astfel, indiferent de soarta procesului în care se dezbate dreptul de proprietate asupra parcului dendrologic din Simeria, el va rămâne al statului român.

Parcul dendrologic miza unui proces de uzură
Fostul domeniu nobiliar înfiinţat în secolul al XIX este disputat în instanţă de moştenitorii familiei Ocksay şi Regia Naţională a Pădurilor. Procesele pentru dreptul de proprietate asupra conacului şi împrejurimilor acestuia datează din anul 2001 şi nu s-au încheiat, spre dezamăgirea angajaţilor Institutului de Cercetări şi Amenajări Silvice, care administrează parcul.

Printr-o dispoziţie din anul 1949, domeniul nobiliar din Simeria a fost confiscat abuziv de regimul comunist, pentru a fi transformat în teren cu folosinţă agricolă, fără însă ca proprietarii acestuia să fie despăgubiţi de statul român. În 2010, urmaşii acestora au obţinut restituirea în natură a conacului şi parcului, printr-o sentinţă a Curţii de Apel Bucureşti, dar decizia instanţei nu a rămas definitivă. Procesul a fost reluat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie care a trimis ulterior dosarul la Curtea de Apel Alba Iulia.

Citeşte şi:

FOTO Recunoaşteţi oraşele? Cum s-au schimbat în 40 de ani Deva şi Hunedoara

FOTO Visăm să trăim din turism, dar nu avem grijă de Castelul Corvinilor!

FOTOGALERIE Castelul Hunedoarei după “marele incendiu de la 1854” face istorie pe Internet

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite