Litigiul dintre primărie şi Curtea de Conturi va fi rejudecat. Cum au păgubit palatele ţigăneşti bugetul Hunedoarei
0Un dosar în care Curtea de Conturi a reclamat abateri financiare a Primăriei Hunedoara, în valoare de 3,6 milioane de euro, înregistrate în anul 2011, va fi rejudecat de Tribunalul Hunedoara. Iniţial, în procesul judecat pe fond, instanţa a decis că doar o parte din prejudiciu reclamat de Curtea de Conturi trebuia plătit.
Curtea de Apel Alba Iulia a trimis spre rejudecare dosarul în care Primăria Hunedoara a contestat neregulile şi abaterile stabilite de Curtea de Conturi a României în urma unor controale la Primărie. În preajma alegerilor locale din 2012, administraţia locală era acuzată că a derulat o serie de contracte fără a respecta legea, care au avut ca urmare prejudicii de aproape patru milioane de euro. Curtea de Conturi stabilea că, în 2011, administraţia locală condusă la acea vreme de Ovidiu Hada a înregistrat 14 abateri financiare. Raportul Curţii de Conturi a fost contestat în instanţă, primăria cerând anularea dispoziţiilor Curţii de Conturi.
Curtea de Apel „admite recursul declarat de reclamantul Municipiul Hunedoara, reprezentat prin Primar împotriva sentinţei nr. 770/CA/2016, pronunţată de Tribunalul Hunedoara – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal în dosar nr. 613/57/2013*. Casează în tot sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe. Definitivă”, a informat Curtea de Apel.
În noiembrie 2016, în dosarul judecat pe fond, la tribunal, acţiunea Primăriei Hunedoara a fost respinsă, dar instanţa a decis că o parte a prejudiciilor stabilite de Curtea de Conturi nu erau întemeiate.
Dotarea cu echipamente medicale a spitalului, legală
Curtea de Conturi a reclamat modul în care a fost derulată achiziţia de echipamente medicale în valoare de patru milioane de euro şi de servicii financiare de 2.728.287 de euro la Spitalul municipal Hunedoara, luate în leasing. Curtea de Conturi a considerat-o supraestimată cu 302.000 de euro şi cu încălcarea prevederilor legale, stabilind abateri de 13,14 milioane de lei. „Nu există nici o certitudine a faptului că prin realizarea acestui contract Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Hunedoara a fost prejudiciată cu sume a căror estimare a fost menţionată în actul de control”, stabilea instanţa Tribunalului Hunedoara, în noiembrie 2016.
Curtea de Conturi a mai reclamat modul în care s-a derulat proiectul iniţiat în 2007 de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Locuinţelor de regenerare a zonei industriaele a fostului combinat siderurgic din Hunedoara, întinsă pe 138 de hectare, beneficiar fiind Consiliul Local Hunedoara. Proiectul nu a îndeplinit condiţiile de eligibilitate. Instanţa a constatat că nu există posibilitatea stabilirii unui prejudiciu cert, deoarece serviciile au fost realizate conform contractelor încheiate.
Curtea de Conturi a reclamat că în 2011 s-au contractat şi plătit servicii de reprezentare juridice în valoare 55.130 lei unui cabinet de avocatură, în condiţiile în care primăria avea angajaţi trei consilieri juridici. Întreaga valoare a serviciilor a fost considerată prejudiciu. „Nu se poate stabilii prejudiciul cert şi real, nu se poate face legătura între actul normativ încălcat şi aspectul prezentat ca faptă ilicită”, arată decizia Tribunalului Hunedoara.
Curtea de Conturi reclama că au fost efectuate fără temei legal plăţi în valoare de 32.639 lei pentru „Nunta de aur", organizată pentru familiile care în anul 2011 au împlinit 50 de ani de la căsătorie. Instanţa stabilea că o parte dintre cheltuieli, în valoare de 15.800 de lei, care nu au fost menţionate în hotărârile de Consiliu Local reprezintă prejudiciu.
Un prejudiciu de peste 45.000 de lei a fost stabilit, potrivit dosarului, pentru acceptarea la plată şi decontarea unor facturi, neconforme, achitate de primărie, cu prilejul Zilelor Municipiului Huendoara şi a Festivalului Berii.
Curtea de conturi a mai reclamat că administraţia locală s-a angajat la efectuarea unei expertize contabile în valoare e 8.335 lei, într-un dosar penal. „În baza informaţiilor prezentate nu se poate stabili prejudiciu cert şi real deoarece nu există legătură între fapta prezentată ca ilicită şi actele normative precizate ca fiind încălcate”, se arată în dosar.
Romii cu palate nu au plătit taxele
Curtea de Conturi a verificat documentele aferente locuinţelor de pe străzile Serei şi Rotarilor (cartierul palatelor ţigăneşti) pentru care au fost emise autorizaţii de construire in perioada 2002 - 2009. „S-a constatat că de la data expirării autorizaţiei nu s-a declarat impozitul pe clădiri şi taxa pe teren. Nu a fost regularizată valoarea taxei de autorizare în funcţie de valoarea la data recepţiei. Valoarea estimativă a prejudiciului este de 1.202.814 lei, reprezentând impozit pe clădiri - 567.335 lei, taxă pe teren - 5.275 lei, regularizarea taxei de autorizare – 630.204 lei şi accesorii aferente”, se arată în dosar.
Un contract din 2008 cu firma de salubrizare, în care primăria a fost acuzată că ajustarea tarifelor nu a fost făcută cu respectarea prevederilor legale a adus abateri de 144.365 de lei, se arată în dosar.
Prejudicii stabilite în contul primăriei, potrivit soluţiei din 2016 dată de Tribunalul Hunedoara au mai fost: 583.717 lei, pentru că nu a fost stabilită înregistrată şi încasată taxa pe clădiri, 134.767 lei pentru că nu a fost urmărită încasarea chiriilor restante pentru locuinţe închiriate din fondul locativ şi de 103.518 lei pentru faptul că primăria nu a urmărit recuperarea sumelor neîncasate la taxele comune, de la chiriaşii locuinţelor din fondul locativ.
Vă recomandăm să citiţi şi:
Gabriel Gal, tânărul acuzat de spargerea de la Castelul Corvinilor, a fost trimis în judecată pentru furt calificat. Primăria Hunedoara s-a constituit parte civilă în dosar.
Liceul tehnologic „Constantin Bursan” a celebrat 40 de ani de la înfiinţare
Liceul Tehnologic „Constantin Bursan” din Hunedoara a sărbătorit patru decenii de la fondarea sa, fiind unul dintre cele mai vechi din Hunedoara.
Peste 30.000 de turişti au rămas peste noapte, în primele trei luni ale anului 2017, la hotelurile şi pensiunile din judeţul Hunedoara. Numărul celor cazaţi este în creştere în judeţ, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, iar municipiul Hunedoara este cel mai avantajat.