Jefuitori fără scrupule: şi-au ales victimele dintre bolnavii din spital

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Trei hunedoreni au fost reţinuţi de poliţişti după ce au tâlhărit cel puţin şase vârstnici, pe care i-au deposedat de bani şi de bunurile de valoare pe care le aveau asupra lor. Unele dintre infracţiuni s-au petrecut pe străzile municipiului Hunedoara, în plină zi, iar una dintre ele chiar în incinta spitalului.

Autorii infracţiunilor îşi alegeau victimele din rândul persoanelor în vârstă, care nu aveau posibilitatea să se apere în faţa atacurilor.

Potrivit poliţiştilor, una dintre victime a fost tâlhărită chiar pe holurile spitalului din Hunedoara. „Poliţiştii au stabilit în urma probatoriului administrat că suspecţii, aflându-se pe holul Policlinicii Spitalului Municipal „Dr. Al. Simionescu” Hunedoara, au acostat un bărbat în vârstă de 77 de ani, din Hunedoara, sustrăgându-i dintr-un buzunar al hainei un plic cu suma de 1.900 de  lei”, a informat inspectorul principal Bogdan Niţu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Hunedoara.


Alţi vârstnici au fost atacaţi de tâlhari în zona Pieţei Obor, în incinta unei farmacii şi a unui magazin cu articole second-hand, pe stradă, iar unele dintre victime erau lovite cu pumnii, înainte ca autorii tâlhăriilor să fugă de la locul faptei.

“Suspecţii au fost identificaţi şi reţinuţi, urmând ca pe numele lor să fie solicitate mandate de arestare preventivă”, a precizat inspectorul principal de poliţie.

Vă recomandăm şi:

Mafia fierului vechi: afacerist din Hunedoara arestat pentru spălare de bani într-un dosar de crimă organizată

Baronul Văii Jiului a fost reţinut pentru cămătărie: fost bişniţar, Alin Simota a ajuns miliardar din afaceri cu statul

Aurul dacic va ajunge la Deva: bijuteriile  şi monedele regilor daci, piese de milioane de euro, vor fi expuse la muzeu 

Descinderi DIICOT în Hunedoara: oameni de afaceri acuzaţi de spălare de bani şi evaziune, de 3,7 milioane de lei

Finanţatorul echipei Jiul Petroşani, Alin Simota, a fost arestat pentru 29 de zile

FOTO Cele cinci motive pentru care brăţările dacice din aur sunt autentice

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite