Gerul face noi victime: cinci hunedoreni  au ajuns în spital, iar unul a murit

Gerul face noi victime: cinci hunedoreni  au ajuns în spital, iar unul a murit

FOTO: ARHIVĂ.

Cinci persoane au ajuns în cursul nopţii de marţi spre miercuri la spital şi în centrele de primire ca urmare a gerului instalat în judeţul Hunedoara. Un alt  hunedorean a murit din cauza frigului.

Până miercuri dimineaţă. cinci persoane au fost preluate de pe stradă, de echipajele medicale din Petroşani, Haţeg, Lupeni şi Brad. „Patru persoane au fost transportate cu hipotermie la Unitatea de Primiri Urgenţe, iar o persoană a fost cazată la centrul de primire. În total, din data de 8 ianuarie, echipajele de intervenţie au preluat şi transportat la Unităţile de Primiri Urgenţe si centrele de primire, 17 persoane afectate de ger”, a informat Anemona Doda, purtătoarea de cuvânt a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Hunedoara.

Totodată, echipajul de prim ajutor al SMURD Vulcan a descoperit într-o baracă, neîncălzită, situată pe strada Bazinului, din municipiul Vulcan, un bărbat, cu identitate necunoscută, de aproximativ 50 – 60 de ani decedat în urma unui şoc hipotermic.

În contextul prelungirii codului galben de ger pana în data de 12 ianuarie, ora 10, conducerea ISU Hunedoara a decis continuarea monitorizării situaţiilor generate de codul portocaliu în judeţul Hunedoara de la nivelul Centrului Judeţean de Conducere şi Coordonare a Intervenţiei alcătuit din reprezentanţi ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, Inspectoratului de Jandarmi, Inspectoratului de Poliţie, Direcţiei de Sănătate Publică, Drumurilor Naţionale, Sistemului de Gospodărire a Apelor, E-nel, Delgaz Grid şi Regionalei CFR.


Vă recomandăm şi:

VIDEO Blocaje de circulaţie la intrarea pe Autostrada Deva – Sibiu, în nodul rutier din Şoimuş. Ninsorile abundente au îngreunat traficul pe şosele

Traficul rutier pe mai multe şosele din judeţul Hunedoara a fost îngreunat, miercuri, din cauza carosabilului acoperit cu zăpadă. Restricţii de circulaţie au fost impuse şi la intrarea pe Autostrada Deva – Lugoj, în zona localităţii Şoimuş.

Şapte persoane au ajuns în spital din cauza afecţiunilor cauzate de ger

Şapte hunedoreni suferinzi de hipotermie ca urmare a temperaturilor foarte scăzute înregistrate pe parcursul nopţii au fost preluaţi de echipajele medicale şi transportaţi la spitalele din judeţ.

VIDEO Priveliştea spectaculoasă a marelui lac îngheţat. Gerul a transformat apele Cincişului într-un „patinoar”

Ultimele zile geroase au făcut ca Lacul Cinciş de la marginea Hunedoarei să se acopere, pe întreaga suprafaţă cu un strat de gheaţă, mai gros în apropiere de maluri. Locul de agrement oferă un peisaj spectaculos turiştilor.

 

citeste totul despre: