FOTO La o staţie de civilizaţie: gara din Deva oferă călătorilor peisajul dezolării

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În ultimii ani, una dintre clădirile considerate în trecut emblematice pentru Deva s-a degradat continuu, fără ca nicio autoritate să intervină în restaurarea ei. Lăsată de izbelişte, gara a ajuns unul dintre locurile cele mai rău famate din municipiu.

Călătorii care ajung în Deva cu trenul sunt întâmpinaţi de o privelişte cel puţin stranie faţă de cea a oraşului considerat de mulţi dintre turişti ca fiind cochet şi civilizat.

Gara municipiului se dezvăluie vizitatorilor lui ca o clădire aproape părăsită, cu pereţii degradaţi, cu holurile întunecoase şi urât mirositoare, cu tavane acoperite de mucegai şi o sală de aşteptare intrată de ani buni în stăpânirea cerşetorilor şi a oamenilor străzii. Starea jalnică în care a ajuns construcţia a făcut ca multe dintre spaţiile ei, puse la dispoziţia comercianţilor să rămână goale.


Şanse mici pentru restaurarea gării
În ultimii ani, însă, gara Devei s-a aflat în afara priorităţilor CFR, dovadă că nu au mai avut loc lucrări de restaurare a clădirii. „Este un loc de evitat, deşi în trecut ne mândream cu ea. Acum gara pare învechită şi mizerabilă, nimeni nu se mai ocupă de îngrijirea ei”, este de părere Dan, unul dintre miile de oameni care trec zilnic pragul acesteia.


Reprezentanţii Primăriei Deva susţin că nu se pot implica în restaurarea gării, pentru că nu aparţine administraţiei locale, ci statului român. „Zona din faţa gării şi cea a autogării vor fi modernizate în anii următori. În ce priveşte gara, noi putem doar să facem sesizări la CFR legate de situaţia ei, car ne nemulţumeşte”, spune Andrei Nistor, purtătorul de cuvânt al Primăriei municipiului Deva.

Mai citeşte şi:

FOTO Visăm să trăim din turism, dar nu avem grijă de Castelul Corvinilor!

FOTOGALERIE Castelul Hunedoarei după “marele incendiu de la 1854” face istorie pe Internet

FOTO Legendele fascinante ale Hunedoarei: blocul fantomă, tunelul subteran dintre Hunedoara şi Deva şi liliecii vampir

FOTO Prostituţie în plină zi pe şoseaua de centură a municipiului Deva

Parcul dendrologic confiscat abuziv de comunişti nu va mai putea fi restituit în natură urmaşilor baronilor Ocksay

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite