FOTO Cele mai bizare sensuri giratorii: locurile transformate în sanctuare dacice şi piramide egiptene
0Un sens giratoriu din Petroşani a fost dotat cu un avion utilitar, scos din uz. În Vulcan, primăria a transformat două giratorii în imitaţii ale sanctuarelor dacice, iar în Hunedoara, pentru câţiva ani, într-o astfel de intersecţie a fost aşezată o piramidă.
În zilele sărbătorilor de iarnă din anul 2007, primarul Tiberiu Iacob Ridzi le-a făcut „cadou” localnicilor din Petroşani un avion utilitar. Aparatul de zbor, donat de un afacerist şi adus de la un aerodrom din Piteşti, a fost amplasat într-un sens giratoriu din cartierul Aeroport. S-a decis amenajarea intersecţiei cu aparatul de zbor pentru că „ar fi fost mai ieftin decât o fântână arteziană”, informa viceprimarul din acea vreme Claudiu Dobre. Cu timpul, aparatul de zbor din intersecţie a devenit un simbol al cartierului mineresc, chiar dacă deseori localnicii se urcă pe el pentru a-şi face fotografii, riscând astfel să îi provoace daune.
Sanctuarele dacice de pe bulevard
Două sensuri giratorii de pe bulevardul Mihai Viteazul din municipiul Vulcan au fost transformate în ultmii ani în imitaţii de sanctuare dacice. Primăria le-a dotat cu construcţii din lemn cioplit inspirate din înfăţişarea Marelui Sanctuar Solar de la Sarmizegetusa Regia. Templul mare circular din capitala dacică a fost restaurat în anul 1980, an în care au fost amplasaţi stâlpii din lemn de stejar, prelucraţi cu barda, vizibili astăzi, pe locul unor stâlpi originali, ale căror urme au fost evidenţiate prin cercetări arheologice.

Piramida din giratoriu a rezistat doi ani
O piramidă metalică amplasată într-un sens giratoriu din Hunedoara a rezistat doi ani, până în 2014, când monumentul metalic construit de sculptorul hunedorean Alexandru Podea nu a mai fost dorit de autorităţile locale, pe motiv că încurcă traficul rutier. Mai mulţi şoferi au intrat cu maşinile în piramidă, iar accidentele au dus la degradarea ei. În ciuda incidentelor, unii dintre localnici au fost de părere că piramida îi face pe hunedoreni mai apropiaţi de divinitate. „Piramidele folosesc energia cosmică pentru a îmbunatăţii calitatea medicamentelor, a apei şi a hranei. Poate o să îmbunătăţească şi viaţa noastră din Hunedoara şi o să ne trezim că nu mai putem de bine şi nu ştim de ce”, se arăta într-o sesizare depusă de o localnică, la primărie.


Vă recomandăm să citiţi şi:
Detalii ascunse au ieşit la iveală după condamnarea tânărului acuzat că a jefuit casieria Castelului Covinilor, iar circa 175.000 de lei din pradă nu au mai fost recuperaţi. O cameră de supraveghere şi un lung şir de ghinioane au dat de gol operaţiunea pusă la cale de Gabrel Gal.
Zeci de palate ţigăneşti au fost ridicate în ultimii ani la marginea Hunedoarei, iar printre cele mai impunătoare se numără vilele din curtea lui „Puiu Englezu”, un rom celebru pentru cravatele sale din aur. Localnicii au însă numeroase motive de revoltă.
Curtea nobiliară a Cândeştilor se numără printre cele mai vitregite monumente istorice din vestul ţării. Locul ruinat, aflat în centrul comunei Râu de Mori de la poalele Retezatului s-a înconjurat în ultimii ani de mai multe palate ale romilor.