Ficatul şi rinichii unui hunedorean aflat în moarte cerebrală au fost prelevate la Spitalul Judeţean din Deva

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Intervenţie medicală în premieră la Spitalul Judeţean Hunedoara din Deva. Medicii au prelevat organele vitale ale unui pacient ajuns în moarte cerebrală, după ce a suferit un accident de motocicletă.

Operaţiile chirurgicale prin care au fost luate ficatul şi rinichii victimei accidentului rutier s-au desfăşurat pe parcursul întregii nopţi. Donatorul este un hunedorean, în vârstă de 68 de ani, iar familia acestuia şi-a dat acordul pentru a-i fi prelevate organele vitale. Potrivit apropiaţilor săi, hunedoreanul era o persoană energică.


Intervenţia de prelevare a organelor pacientului a fost o premieră medicală pentru spitalul din Deva. „Au venit două echipe de medici, una de la Bucureşti care a prelevat ficatul, şi una de la Cluj pentru a preleva rinichii. Sperăm ca în viitor să ajungem să facem singuri astfel de intervenţii”, a spus medicul Dănuţ Neagu, şeful Secţiei ATI din cadrul Spitalului Judeţean Hunedoara – Deva. Familia donatorului nu va cunoaşte persoanele care vor primi ficatul şi rinichii acestuia.


În urmă cu o lună, rudele unei tinere din Orăştie, intrată în moarte cerebrală în umra unor complicaţii medicale, au fost de acord ca medicii să preleveze ficatul acesteia. Intervenţia a avut loc într-o clinică din Timişoara.

Citeşte şi

Două vieţi au fost salvate cu preţul morţii unei hunedorence

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite