Cele mai aberante reguli conjugale din trecutul românilor. Dragostea între soţi era interzisă în zilele de post, nu şi bătaia
0Tinerele erau îndemnate să se căsătorească de la vârsta de 12-13 ani, bărbaţii aveau dreptul să îşi „altoiască” soţiile, iar calendarul sărbătorilor religioase şi al perioadelor de post era folosit de soţi pentru a stabili datele în care cuplurile aveau permisiunea să aibă relaţii intime. Sunt câteva dintre regulile conjugale bizare din trecutul românilor.
Mărturii păstrate din secolele trecute oferă detalii despre ciudăţeniile din viaţa conjugală a românilor. Iată câteva dintre regulile cele mai bizare:
Fetele de 12 ani, potrivite pentru căsătorie
Numeroşi autori sătrăini care au călătorit în secolele trecute în ţările române s-au arătat miraţi de precocitatea româncelor, împinse de la vârste fragede spre căsătorie. „Aceste fete se mărită foarte tinere, dar sârboaicele mai devreme decât româncele. Sunt perechi de tineri căsătoriţi cu bărbatul abia de 14 ani, iar nevasta neavând încă 12 ani împliniţi”, scria savantul Ignaz von Born, în lucrarea „Travels through the Banat of Temeswar; Transylvania and Hungary in the year 1770”.
Bărbatul, stăpân al casei, îşi putea lovi soţia
Autorităţile din trecut se arătau miloase faţă de bărbaţii care îşi agresau soţiile. O pravilă din vremea domnitorului Moldovei, Vasile Lupu, reglementa violenţa conjugală, recomandând ca atunci când femeia „va fi cu vină”, soţul va avea voie să o certe şi să o bată „cu măsură, să nu o prea treacă, cu blândeaţe, iară nu cu vrăjmăşie, fără vină şi fără ispravă”, se arăta în Cartea de învăţătură din 1646. Soţul era pedepsit doar pentru acte de cruzime asupra victimei sale: „când să face cu toiagul şi mai vârtos când să va svărâma lemnul sau se face cu acesta rane să margă sânge, sau când o va lovi cu lemnul în obraz sau în cap: atunce de pururea să va certa bărbatul pentru vrăjmăşia lui”, informau legiuitorii.
Sexul în zi de post era interzis
Românii aveau peste 100 de zile de post şi de sărbătoare într-un an, vremuri în care preoţii le recomandau să se ferească de la relaţii intime, scriau mai mulţi autori străini care au călătorit în secolele trecute în ţările române.
„Se cade tot creştinului, muierii şi bărbatului, două paturi să aibă de aşternutul lor şi de ei şi să se culce duminica şi într-alte zile sfinte şi la praznice domneşti şi în săptămâni mari, iară nu să se tăvălească de-a pururiea ca porcii într-un tină”, informa o pravilă din secolul al XVII-lea, potrivit autorilor volumului „Medicina şi Farmacia în trecutul românesc”, publicat în 1936.
Viaţa plină de umilinţe a femeilor
De la vârste fragede, fetele erau pregătite pentru viaţa aspră de familie, în care trebuiau să ducă greul gospodăriei, potrivit unor scriitori străini care au vizitat ţara în secolele trecute.
„De la 6 până la 12 sau 14 ani sunt folosiţi pentru paza vitelor; fetele învaţă în acelaşi timp să spele, să facă pâine, să toarcă, să coasă, să ţeasă şi aşa mai departe. De la 14 ani, sunt folosite la lucrul câmpului”, scria Ignaz von Born.
Tinerele căsătorite urmau să treacă în umbra soţilor lor. „Femeile românce nu stau cu bărbaţii lor la masă, mănâncă după ei, stând mai totdeauna în picioare, îndeletnicindu-se în acelaşi timp cu vreo treabă casnică. Nici în timpul sarcinii nu se abat de la această regulă, ci numai câteva zile înainte şi după naştere. În diferite rânduri am întâlnit femei românce care, mergând pe drum, purtau albia cu copilul pe cap, în timp ce mâinile le erau ocupate cu fusul”, relata Francesco Griselini, autorul Istoriei Banatului, citat în volumul „Călători străini despre Ţările române“ (Vol X, Editura Academiei Române, 2005).
Pedeapsa cu moartea pentru adulter
Femeile care îşi înşelau soţii sau „stricau onoarea” părinţilor lor puteau fi ucise chiar şi atunci când erau însărcinate. „Oricine îşi va găsi fata grea de prunc, poate să o ucidă de tot şi să nu i se dea certare de moarte, ci să paţă altă oarece certare, după cum va fi voia giudeţului”, informau pravilele din secolul al XVII-lea. Alteori, comunitatea se mulţumea doar să le umilească. „Prin unele sate din Transilvania şi mai ales în Munţii Apuseni exista mai demult obiceiul ca dacă o fată necăsătorită era însărcinată, două femei mai în etate o luau şi o duceau la un gard, la un plop sau la o salcie. Aici, după ce-i împleteau părul ca la neveste, ziceau de trei ori cunună roaba lui Dumnezeu cu gardul, cu propteaua gardului, cu plopul, cu salcia”, scria etnograful Simion Florea Marian, în volumul „Sărbătorile la români”.
Vă recomandăm să citiţi şi:
O mulţime de personaje istorice au stârnit fascinaţia românilor prin dramatismul vieţii lor intime. În „galeria” celor mai controversate relatări au intrat cele despre relaţiile furtunoase ale lui Avram Iancu, ale baronului Nopcea sau controversele prieteniei dintre duhovnicul Arsenie Boca şi ucenica sa, Zamfira.
Transilvania secolului al XIX-lea îi atrăgea pe străini prin bogăţia resurselor subterane şi pentru sălbăticia priveliştilor ei. Călătorii se arătau însă impresionaţi şi de modul de viaţă al românilor, populaţia majoritară a ţinutului.
Superstiţioşi, pitoreşti, încrezători în preoţi şi neînţeleşi, românii din secolele trecute i-au fascinat pe călătorii străini.
Se încarcă comentariile...
