Scandalul cărbunelui declanşează revolta minerilor: peste 2.000 de oameni sunt aşteptaţi la proteste, în Valea Jiului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Valea Jiului a intrat din nou „în fierbere” din cauza neînţelegerilor dintre reprezentanţii Complexului Energetic Hunedoara şi cei ai Societăţii Naţionale de Închideri ale Minelor din Valea Jiului. Peste 2.000 de oameni sunt aşteptaţi să protesteze în Petroşani, marţi după-amiază.

În principal, oamenii chemaţi la protest sunt angajaţi ai celor trei exploatări miniere neviabile, Petrila, Paroşeni şi Uricani, intrate în programul de închidere pe următorii şase ani. Sindicaliştii susţin că minerilor li se vor alătura colegii lor de la celelalte patru mine din Valea Jiului, dar şi foştii mineri, acum pensionari.

Probleme sociale
Ortacii se tem că îşi vor pierde locurile de muncă, atâta timp cât huila pe care o extrag din subteran nu îşi găseşte cumpărător. Până în prezent, minele neviabile livrau cărbune la CEH pentru a fi folosit la producerea energiei de termocentralele Mintia şi Paroşeni. Dar silozurile complexului sunt pline, iar conducerea acestuia a refuzat să mai achiziţioneze cărbune de la minele neviabile. Motivul invocat este calitatea slabă şi preţul de 64 de lei pe gigacalorie. CEH oferă Societăţii de Închidere a Minelor un preţ de 49 de lei pe gigacalorie, dar reprezentanţii minerilor refuză categoric oferta.

Contre între CEH şi SNIMVJ
„În momentul de faţă văd o formă destul de duplicitară, de fortuire, de monopol. Şi anume aceea de a determina Societatea Naţională de Închideri de Mine să vândă cărbune la un preţ cât mai scăzut şi să accepte toate capriciile pe care le doreşte Complexul Energetic Hunedoara”, a declarat Petru Drăgoescu, directorul SNÎMVJ.
Daniel Andronache, directorul CEH, a declarat la rândul lui că o soluţie la neînţelegerile dintre cele două societăţi, de care depinde soarta a peste 3.000 de familii este creşterea calităţii cărbunelui livrat de exploatările din Valea Jiului.  „Soluţia de creştere a calităţii cărbunelui este trecerea lui prin preparaţia noastră, ceea ce ar însemna costuri mai mici de transport, deci ne-ar permite şi nouă preluarea unei cantităţi mai mari de cărbune”, a explicat directorul CEH.


În ultimele zile din luna iunie, minerii de la exploatările neviabile au intrat într-un concediu forţat, cauzat de oprirea livrărilor de cărbune către termocentralele CEH.

În 2011 şi 2012, termocentrala din Mintia, acum parte a Complexului Energetic Hunedoara, a efectuat importuri de cărbune de peste 500.000 de tone, de la companii miniere din Ungaria şi Elveţia. În 2011, termocentrala a cumpărat 55.000 de tone de cărbune din Elveţia şi Ungaria, iar în 2012 termocentrala a achiziţionat 470.000 de tone de carbune din Elveţia şi Ungaria. Capacitatea de stocare în silozurile termocentralei este de circa 470.000 de tone de cărbune. Preţul plătit a fost de circa 80 de milioane de dolari.

Cărbune de import în judeţul mineritului

Termocentrala şi-a umplut silozurile cu cărbune de import, iar reprezentanţii societăţilor miniere din Valea Jiului şi ai sindicatelor miniere s-au plâns că din această cauză termocentrala nu mai poate achiziţiona cărbune din Valea Jiului. Dacă termocentrala poate lua cărbune la preţuri liberalizate din import (s-a cumpărat cu 21 dolari, 14 euro etc), preţul cărbunelui din Valea Jiului este reglementat prin lege: circa 65 de lei pe Gigacalorie.

Vă recomandăm şi:

Cum s-a transformat Valea Jiului în Jalea Viului: oraşele miniere hunedorene intrate în cursa supravieţuirii

Valea Jiului, una dintre cele mai sărace zone din judeţul Hunedoara, a fost măcinată în ultimele două decenii de probleme sociale. Declinul aglomerării urbane s-a accentuat după anul 1995, o dată cu primele disponibilizări masive din minerit, iar în prezent cele şase oraşe din Valea Jiului (Petrila, Petroşani, Aninoasa, Vulcan, Lupeni şi Uricani) supravieţuiesc cu greu situaţiei dificile din economie.

Haţegana - berea creată pentru a potoli apetitul minerilor pentru ţuică

Unul dintre cele mai importante branduri locale ale judeţului Hunedoara a fost Haţegana, berea fabricată în judeţul Hunedoara. În prezent, fabrica de bere construită la mijlocul anilor 1970 în Haţeg este închisă. În incinta fostei fabrici sunt produse tigăi, iar alte spaţii sunt folosite ca silozuri pentru furaje şi cereale. Din exterior, fabrica din Haţeg pare abandonată, în schimb berea Haţegana este fabricată în prezent la Craiova.

Minele morţii: cele mai mari dezastre petrecute în istoria recentă a Hunedoarei

Cel mai grav accident petrecut într-o mină a avut loc în urmă cu nouă decenii, la Lupeni: în urma unei explozii cauzate de acumularea de gaz metan în galeriile minei au murit peste 80 de ortaci. În localitatea minieră Certej (25 de kilometri de municipiul Deva), în 1971, o alunecare de teren care a prăvălit halda de steril a exploatării miniere peste un cartier de blocuri a provocat moartea a 89 de oameni.

Citiţi şi:

Hunedoara secolului XIX, descrisă de un londonez: şocat de traiul ţiganilor, dar fascinat de castel şi de ţinutul aurului

FOTO Muntele de aur al Hunedoarei: povestea vechiului orăşel minier Săcărâmb, Eldorado al Europei din secolele trecute

FOTO Hunedoara văzută prin ochii unui călător maghiar. Imagini de colecţie de la începutul secolului trecut


 

Hunedoara



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite