Cadavrul unui copil de 12 ani a fost găsit în apele Râului Mureş. Trupul a fost purtat de ape aproape 30 de kilometri

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Trupul copilului a fost scos din ape de pompieri. FOTO: Daniel Guţă. ADEVĂRUL.
Trupul copilului a fost scos din ape de pompieri. FOTO: Daniel Guţă. ADEVĂRUL.

Cadavrul unui copil de 12 ani a fost purtat de apele Mureşului aproape 30 de kilometri. Trupul minorului a fost scos la suprafaţă în zona Barajului de la Mintia, la câteva zile după ce acesta se înecase, în apropiere de Orăştie.

Trupul neînsufleţit al unui minor de 12 ani, dat dispărut în cursul zilei de joi, 14 iulie, după ce a fost luat de ape, a fost descoperit.

Cadavrul a fost scos din râul Mureş, după ce a fost observat plutind în zona barajului Termocentralei Mintia.

„Poliţia Deva a fost sesizată că pe Râul Mureş, în incinta stavilei numărul 7 a barajului Termocentralei Mintia pluteşte un cadavru uman. Trupul neînsufleţit a fost scos din apă de cei de la ISU Hunedoara”, a declarat Laura Bradu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Hunedoara.

Trupul a fost transportat la morgă în vederea efectuării necropsiei şi stabilirii cauzei decesului.

Ulterior victima a fost identificată în persoana minorului de 12 ani, care fusese luat, în urmă cu patru zile, de apele râului Mureş. Victima este din judeţul Mureş şi venise în vizită cu bunica sa la sora acesteia din satul Pricaz, aflat la circa 30 de kilometri de Mintia (Deva).

Joi, copilul se afla la scăldat împreună cu alţi minori. La un moment dat a fost luat de ape, iar prietenii săi nu l-au mai găsit. Au sunat la 112, iar la faţa locului au ajuns echipajele medicale de intervenţie şi cele ale Poliţiei.

Copilul de 12 ani este a patra victimă înecată în această vară în judeţul Hunedoara. Un bărbat în vârstă de 39 de ani a murit înecat în lacul de munte din zona Certej, Un copil de un an şi jumătate s-a înecat în Râul Strei, în satul Galaţi, iar unul de 12 ani a murit înecat într-o baltă din Orăştie.


Vă recomandăm şi:

Un copil de 12 ani a murit înecat într-o baltă, formată în urma excavaţiilor din zona autostrăzii Orăştie - Sibiu

Un copil de 12 ani a murit înecat într-o baltă din Orăştie. Băiatul, însoţit de un adult şi un alt minor se afla la scăldat într-un ochi de apă format după excavaţiile efectuate în timpul lucrărilor la construcţia autostrăzii.

Cadavrul copilului dispărut în râul Strei a fost descoperit. Părinţii sunt anchetaţi pentru ucidere din culpă

Cadavrul copilului de un an şi şapte luni, dat dispărut în urmă cu două săptămâni, din satul Galaţi, comuna Pui, a fost găsit şi scos la suprafaţă, din Barajul de la Bucium - Orlea. Părinţii minorului sunt anchetaţi pentru ucidere din culpă.

Tânăra care şi-a ucis fiica nou-născută şi a aruncat-o în Jiu: „Am crezut că pruncul este mort şi m-am îngrozit“

Aflată în spital, tânăra din Lupeni anchetată pentru uciderea fiicei sale, nou-născută, a declarat că a aruncat pruncul în apele Râului Jiul de Vest, crezând că a murit.

Cadavrul Dalianei Rădoi, eleva dispărută în Retezat, a fost găsit în Lacul Gura Apei

Cadavrul elevei Daliana Rădoi a fost scos la suprafaţa Lacului Gura Apei din Retezat. Eleva fusese dată dispărută din 20 august, după ce a părăsit grupul cu care se afla într-o excursie în Parcul Naţional Retezat.

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite