Asfalt până în Sarmizegetusa Regia şi pod peste Strei - investiţiile cu care se laudă şeful Consiliului Judeţean Hunedoara

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primul strat de asfalt a fost turnat pe drumul Costeşti - Sarmizegetusa Regia, în cea mai mare parte a tronsonului, iar lucrările de refacere a podului peste Strei, dărâmat anul trecut, au evoluat. Sunt proiectele cu care Adrian David, şeful Consiliului Judeţean Hunedoara, s-a mândrit astăzi într-o conferinţă de presă.

Lucrările de modernizare a drumului judeţean spre Sarmizegetusa Regia şi de reconstruire a podului peste Strei, în Bretea Română, au avansat, potrivit Consiliului Judeţean Hunedoara.  Adrian David, şeful instituţiei, susţine că ambele proiecte, precum şi cel al Sistemului de Management Integrat al Deşeurilor, au întâmpinat probleme de implementare.

Adrian David a afirmat că până la finalul acestui an, cei 18 kilometri ai drumului judeţean Orăştie – Costeşti – Sarmizegetusa Regia vor fi finalizaţi, iar instituţia nu va accepta solicitări de prelungire a duratei lucrărilor din partea constructorului. Primul strat de asfalt a fost turnat pe aproape jumătate din lungimea tronsonului rutier spre situl oraşului antic din Munţii Orăştiei. Dacă vor fi necesare lucrări suplimentare, susţine Adrian David, se va organiza o nouă licitaţie pentru derularea lor. Şeful CJ Hunedoara a mai afirmat că au fost unele erori în modul de întocmire al proiectului, situaţie constată de executanţii lucrărilor. O altă situaţie ciudată semnalată de Adrian David a fost faptul că reprezentanţii Parcului Natural Grădiştea Muncelului Cioclovina au cerut Consiliului Judeţean Hunedoara fonduri pentru a participa la monitorizarea lucrărilor la drumul care trece prin aria protejată, însă instituţia nu a putut îndeplini solicitările lor.

podul strei

Podul peste Strei, refăcut în doi ani

Proiectul de modernizare a DJ 705 A este finanţat din fonduri de la Uniunea Europeană, prin Programul Operaţional Regional 2007 – 2013. Contractul a fost atribuit prin licitaţie publică SC Trans Construct Import Export SRL, pentru un preţ de 18,2 milioane de lei. Valoarea investiţiei de la care a pornit licitaţia pentru proiect a fost de peste 41 de milioane de lei. Constructorii au termen ca până la finalul acestui an să finalizeze lucrările de modernizare a tronsonului rutier.

Potrivit şefului Consiliului Judeţean Hunedoara, lucrările de reconstrucţie a podului peste râul Strei, prăbuşit la începutul anului trecut, sunt în grafic, deşi au întâmpinat dificultăţi, din cauza întârzierii cu care au fost acordate avizele necesare. În ultimele trei luni, de la demararea proiectului, a fost demolat şi înlăturat vechiul pod şi s-a lucrat la fundaţia noului tronson. Podul prăbuşit în râul Strei, în 18 februarie 2014, a dus la izolarea locuitorilor mai multor sate hunedorene de pe Valea Streiului, rutele alternative de traversare a râului Strei fiind situate în amonte sau în aval la distanţe de peste cinci kilometri. Un pilon a cedat, iar podul s-a rupt de la mijloc, în momentul în care pe şosea erau trei autoturisme. Podul avea o vechime de 40 de ani şi o lungime de peste 100 de metri.

Adrian David susţine că, deocamdată, cel mai important proiect al Consiliului Judeţean  Hunedoara, cel prin care va fi înfiinţat Sistemul Integrat de Management al Deşeurilor, se derulează în condiţii normale.


Vă recomandăm şi:

FOTO Sarmizegetusa Regia şi primii kilometri de asfalt. Şoseaua spre oraşul antic a fost aşteptată două decenii

Principalul drum de acces spre Sarmizegetusa Regia a fost închis traficului rutier din 24 august, când au început lucrările de modernizare. În ultimele două săptămâni, au fost turnaţi primii kilometri de asfalt, iar autorităţile speră ca şoseaua de 18 kilometri spre situl fostului oraş antic să fie finalizată până la sfârşitul anului.

Descoperirea din incinta Sarmizegetusei va fi expusă, după doi ani. Matriţa bijutierului dacilor e unică

Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane din Deva pregăteşte cea mai importantă expoziţie din acest an, în care va fi prezentată matriţa antică descoperită în urmă cu aproape doi ani, după Sânziene, în situl Sarmizegetusa Regia. Cercetătorii consideră că obiectul unic ar fi aparţinut unui bijutier care a trăit în urmă cu două milenii.

Matriţa bijutierilor daci, piesa unică în lume ţinută ascunsă doi ani de către arheologi datorită valorii inestimabile

Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane din Deva face ultimele pregătiri pentru expunerea uneia dintre cele mai importante piese de tezaur descoperite în ultimii ani în România: matriţa unui orfevrier din Sarmizegetusa Regia, obiect care va putea fi văzut de public la mijlocul lunii iunie, la Deva.

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite